Arad: Consulul general al României, la Gyula (Ungaria), ES Florin Trandafir Vasiloni: nivelul învățământului românesc din Ungaria trebuie să crească

Nivelul învățământului românesc din Ungaria trebuie să crească. Declarația a fost făcută decătre consulul general al României la Gyula, Ungaria, Excelența Sa Florin Trandafir Vasiloni, la conferinţa pedagogilor de naţionalitate intitulată „Rădăcini și aripi”, organizată de către Institutul Pedagogic „Gal Ferenc” din Szarvas. La acest institut se pregătesc viitoare cadre didactice care vor deservi școlile și grădinițele comunității românești din Ungaria.

Prezent la eveniment, consulul general român Florin Vasiloni a subliniat în cuvântul său de salut „nivelul ridicat al legislației românești privitoare la minoritățile naționale din România; atenția acordată de statul român învățământului în limba română din Ungaria, al cărui nivel trebuie să crească, astfel încât să contribuie la menținerea identității culturale, lingvistice, etnice și religioase a comunității românești din Ungaria”.

La eveniment au participat și cadre didactice de la instituţiile de învăţământ din Ungaria cu profil de naţionalitate (români, slovaci şi germani).

Sursa foto: ES Florin Trandafir Vasiloni