Arad: DN 79 Arad-Oradea intră în reparații, în județul Arad. Traficul se va desfășura alternativ

DN79 Arad-Oradea intră în reparații în zona localităților Andrei Șaguna-Zerind, din județul Arad, a anunțat, marți, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.

În perioada 25.09.2019 – 29.09.2019, în cadrul Planului de întreținere curentă 2019, DRDP Timișoara execută, prin Secția de Drumuri Naționale Arad, lucrări de reparații pe suprafețe întinse pe DN 79 pe sectorul Andrei Șaguna – Zerind (km 20+000 – km 50+000).
În zona lucrărilor traficul se va desfășura alternativ, pe un singur fir, dirijat cu piloți de circulație.