Arad: Două noi dosare penale pentru coronavirus, deschise la Arad. Motivele

Două noi dosare penale dincauza coronavirusului au fost anunțate, marți, decătre Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad.

La Parchetul de pe lângă Judecătoria Chişineu Criş s-a înregistrat un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii infractiunii de „zădărnicirea combaterii bolilor” pentru un bărbat care trebuia să stea în autoizolare, dar care nu a fost găsit acasă la controalele polițiștilor, pentru că a părăsit în mod voluntar domiciliu.

Purtătorul decuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Chișineu Criș, Răzvan Plic, a declarat, într-un comunicat de presă că „în prezent se efectuează cercetări in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prev. de art. 352 alin. 2 din Codul penal”.

La Parchetul de pe lângă Judecătoria Ineu s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii infractiunii de „zădărnicirea combaterii bolilor” pentru un bărbat de 28 de ani din orașul Pâncota. Bărbatul venise din Anglia cu mama lui, iar la discuțiile telefonice cu autoritățile dădea informații false și a părăsit de mai multe ori domiciliul.

Conform purtătorului decuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu, Nicolae Daniel Belei, „în actul de sesizare s-a retinut că un cetăţean român care a venit din Anglia în data de 17.03.2020 şi care trebuia să stea în izolare la domiciliu în perioada 18.03.-01.04.2020 nu a fost găsit la domiciliu, la verificarea efectuată de lucrătorii de politie în data de 20.03.2020. Ulterior făptuitorul a fost găsit de organele de politie, care l-au transportat într-un centru unde a fost plasat în carantină instituţionalizată, sub pază”.