Arad: Hoț prins chiar în timp ce transporta bunurile furate

Un hoț a fost prins decătre polițiștii din Arad în timp ce se plimba cu bunurile furate.

Conform purtătorului de cuvânt al Poliției Arad, Lorena Radu,”polițiștii au depistat un tânăr de 21 de ani, din Șimand, în timp ce ce plimba pe o stradă din comun[, având asupra sa o butelie de aragaz și un ceas de butelie, despre proveniența acestora neputând oferi o explicație credibilă”.

„În urma verificărilor efectuate, s-a constat faptul că obiectele deținute de tânăr fuseseră sustrase cu puțin timp în urmă dintr-un imobil din Șimand, în care tânărul ar fi pătruns prin forțarea ușii de lemn și dustrugerea lacătului cu care era încuiată. Prejudiciul, în valoare de aproximativ 100 de lei, a fost recuperat și predat părții vătămate, tânărul fiind cercetat de polițiști pentru furt calificat”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Arad, Lorena Radu.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz.