Arad: Irakian cu acte false, descoperit la frontiera de pe autostrada Nădlac-Arad

Un cetățeandin Irak, în vârstă de 20 ani, a fost descoperit decătre polițiștii de frontieră de autostrada Nădlac-Arad în timp ce încerca să iasă din țară cu acte din Slovacia, care aparțineau altei persoane.

Conform purtătorului de cuvânt al Poliției de Frontieră Arad, Filip Ionuț Matei, bărbatul călătorea ca pasager într-o mașină, iar la control, a prezentat un document de identitate eliberat de autorităţile din Slovacia, care însă nu îi aparținea.

Ca urmare a verificărilor s-a stabilit că bărbatul este cetăţean irakian în vârsta de 20 de ani, solicitant de azil în România. Acesta a declarat că a recurs la această metodă întrucât nu avea documente de călătorie valabile pentru Spațiul Schengen.

În cauză, poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei bărbatului, pe care îl anchetează pentru fals privind identitatea şi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Polițiștii de frontieră continuă cercetările în acest caz.