Judecătorii din Arad au anunțat, marți, că deși continuă protestele nemulțumiți de modificările legislative care le anulează pensiile de serviciu ale magistraților, au decis ca să reia activitatea începând de miercuri, 5 februarie.
Adunarea Generală a judecătorilor din cadrul Tribunalului Arad, care a avut loc marți, a decis ca din respect faţă de cetăţeni şi în acord cu demnitatea, rolul şi statutul funcţiei de magistrat în orice stat democrat, să se reia activitatea obişnuită de judecată începând cu data de 05 februarie 2020.
Prin urmare, conducerea Tribunalului Arad aduce la cunoştinţa justiţiabililor, avocaţilor şi celorlalţi participanţi la înfăptuirea actului de justiţie că, şedinţele de judecată, serviciile cu publicul şi celelalte activităţi obişnuite ale Tribunalului Arad, se vor desfăşura, fără perturbări, conform programului afişat.
În schimb, judecătorii continuă protestul prin faptul că refuză să participe în activităţile birourilor electorale şi vor sesiza forurile europene din Rețeua Europeană a Consiliilor Judiciare și Consiliul consultativ al Judecătorilor Europeni din perspectiva afectării statutului judecătorilor ca efect al potențialei abrogări a dispozițiilor legale privind pensia de serviciu.