Elevii au început şcoala şi în judeţul Arad, toate unităţile învăţământ deschizându-şi porţile, chiar dacă doar mai puțin de 80 la sută dintre şcoli sunt autorizate în acest moment.
Şcoala cu cea mai mare istorie din Arad este Colegiul Naţional Pedagocic „Preparandia – Dimitrie Ţichindeal”, una dintre cele mai solicitate şcoli din judeţul Arad (chiar cea mai solicitată), şcoală deschisă în urmă cu 206 ani.
„Astăzi este prima zi de şcoală pentru a 206-a generaţie a şcolii noastre, Colegiul „Naţional Preparandia-Dimitrie Ţichindeal” este urmaşul Preparandiei arădene, prima şcoală de pe teritorul actual al României care pregăteşte învăţători, tradiţie care continuă de peste 200 de ani. O şcoală cu tradiţie în care vor învăţa în acest an peste 1.400 de elevi. (…) Începem anul şcolar sub auspicii bune, pentru că întreaga clădire principală a şcolii a fost reablitată. Pentru că lucrările urmează să fie finalizate în termen de o săptămână, am decis cu Inspectoratul Şcolar ca să începem şcoala în condiţii foarte, foarte bune, să amânăm începera cursurilor. Prin urmare în 17 septembrie, toată lumea la activităţile didactice. Ciclul primar desfăşoară activitatea din prima zi, se amână pentru 17 septembrie pentru ciclurile gimnazial şi liceal”, a declarat directorul Colegiului Naţional Pedagogic „Preparandia – Dmitrie Ţichindeal”, Sorin Haiduc.
La deschiderea anului şcolar, cca 20 la sută din clădirile şcolare din judeţul Arad nu sunt autorizate de către Direcţia de Sănătate Publică Arad, cam la fel ca an trecut. Cel puţin la o primă vedere a statisticii, pentru că, potrivit unor informaţii, autorităţile par să fi introdus şcolile în curs de autorizare în categoria celor autorizate deja.
Conform datelor prezentate decătre Inspectoratul Şcolar Arad în Colegiul Prefectural, din cele 434 clădiri şcolare publice din judeţ, 84 nu sunt autorizate. Alte 350 de şcoli sunt autorizate. Conform unor informaţii, dintre cele 350 de clădiri şcolare care apar ca autorizate, 68 sunt în realitate în curs de autorizare şi nu au obţinut toate avizele, chiar dacă autorităţile le consideră gata autorizate.
În ceea ce priveşte autorizarea de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, din cele 68 de clădiri şcolare care au nevoie de asemenea documente, 35 nu sunt autorizate.
În judeţ există 366 de şcoli care nu au nevoie de autorizaţie ISU.
ConForm inspectoratului şcolar arad, în judeţul Arad încep şcoala cca 61.000 de copii (61.314 copii).