Arad: Lucrări majore la cel de-al doilea pasaj de pe șoseaua de centură a Aradului, parte din DN7. Anunțul autorităților

Lucrările la cel de-al 2-lea pasajul de pe șoseaua de centură nord-vest a municipiului Arad, parte din DN7, peste calea ferată Arad-București continuă, a anunțat Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP)Timișoara, pe contul de Facebook al instituției.

Conform DRDP Timișoara, „săptămâna trecută au fost executate forajele pentru coloanele de susținere la pila (picior de susținere) trei, ultima rămasă de realizat, și a fost turnat betonul. Pentru această fază a lucrării au fost deviate două rețele de apă. După ridicarea pilei trei, vor fi așezate grinzile, pentru aceasta fiind necesară mutarea a două linii de medie tensiune și a uneia de înaltă tensiune, lucrări care sunt în curs de avizare”.

Pasajul denivelat pe centura de ocolire Arad (DN7 km 540+248) peste CF Arad-București are o lungime a traseului de 722 m, incluzând rampele, și o lățime totală de 13,60 m la rampe și 13,10 m la pasaj. Lățimea părții carosabile va fi de 7 m, pasajul fiind prevăzut și cu o pistă pentru biciclete de 1,20 m.

Lucrările rămase de executat, după rezilierea contractului cu fostul constructor, sunt în sarcina Implenia Baugesellschaft m.b.H. Viena.

Pasajul va fi dat în folosință către sfârșitul acestui an.

Primul pasaj, inaugurat cu o întârziere de 6 ani

În cursul lunii octombrie 2018, la 7 ani de la începerea lucrărilor și cu o întârziere de 6 ani, a fost deschis circulației și primul pasaj de pe centură, cel aflat în zona CET.

Lucrările la cele două pasage, au început în anul 2011 cu termene de finalizare în cursul anului 2012. Cele două şantiere ale CNADR au fost oprite în august 2012. Pasajele erau extrem de necesare pentru că cele trei bariere de pe şoseaua de centură sunt coborâte circa 8 ore din 24, ceea ce creează o serie de blocaje în circulaţia pe centură.

Consiliul Județean Arad lucrează la proiectul de închidere a inelului de centură a municipiului Arad, care cuprinde și un pod peste Mureș, proiect care se va realiza cu fonduri europene.

Sursa foto: DRDP Timișoara Facebook