Arad: Mai mulți șoferi cu alcoolemii record, descoperiți în trafic prin Arad

Mai mulți șoferi cu alcoolemii record au fost descoperiți, în ultimele zile, decătre polițiștii rutieri din Arad.

Conform purtătorului decuvânt al Poliției Arad, Lorena Radu, „pe raza localității Sântana, un bărbat de 49 de ani, din aceeași localitate, în timp ce conducea un autoturism având o alcoolemie de 1,22 mg./l. alcool pur în aerul expirat, la intersecția a două străzi de pe raza localității Pecica, după ce ar fi intrat într-un cap de pod, un bărbat de 42 de ani care fiind testat cu aparatul alcooltest a rezultat o alcoolemie de 1,14 mg./l. alcool pur în aerul expirat iar pe D.J. 682, un bărbat de 41 de ani din Frumușeni, în timp ce conducea un autoturism având o alcoolemie de 1,12 mg./l. alcool pur în aerul expirat”.

De asemenea, pe raza comunei Secusigiu, a fost depistat un tânăr de 20 de ani în timp ce conducea o mașină neînmatriculată și fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Cei depistați în trafic încălcând normele legislației rutiere, sunt cercetati pentru conducere sub influența alcoolului și punere în circulație pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat și fără a deține permis de conducere.

Polițiștii atenționează că asemenea controale vor continua.