Arad: Punctul de trecere a frontierei de pe autostrada Nădlac-Arad, cel mai tranzitat din toată România, în minivacanța de Crăciun. Câți oameni au trecut pe autostradă

Punctul de trecere a frontierei de pe autostrada Nădlac-Arad a fost cel mai tranzitat punct de frontieră în minivacanțadeCrăciun, arată datele publicate, vineri, decătre Poliția de Frontieră.

În perioada 21 – 26 decembrie 2018, frontiera română a fost tranzitată de aproximativ 1.035.000 de persoane şi de 250.000 mijloace de transport.

Cele mai tranzitate au fost punctele de trecere ale frontierei din vestul ţării, pe unde au trecut aproximativ 450.000 persoane.

Dintre punctele de frontieră, cel mai tranzitat a fost PTF Nădlac II cu peste 178.000 persoane, urmat de PTF Aeroport Henri Coandă cu un trafic de aproximativ 168.800 persoane, PTF Borş, unde poliţiştii de frontieră au verificat peste 93.700 persoane, PTF Albiţa cu 66.000 de persoane şi PTF Giurgiu cu peste 31.300 de persoane.

Se așteaptă aglomerație și de Anul Nou

Deoarece urmează minivacanţa de Anul Nou, în continuare vor fi menţinute măsurile dispuse pentru fluidizarea traficului prin punctele de trecere ale frontierei pentru că mulți români petrec revelionul în vestul Europei.

Recomandări

Din aceste motive, poliţiştii de frontieră recomandă să se folosească şi toate cele 11 puncte rutiere de trecere a graniţei din vestul țării. În judeţul Arad sunt patru puncte auto de trecere a frontierei, la Nădlac pe DN7, la Nădlac pe autostradă, la Turnu şi Vărşand. În judeţul Timiş se poate trece pe la Cenad, în judeţul Bihor pe la Salonta, Borş, Valea lui Mihai şi Săcuieni, iar în Satu Mare pe la Urziceni şi Petea.

Pentru a veni în sprijinul participanţilor la trafic, Poliţia de Frontieră Română a dezvoltat o aplicaţie on-line, disponibilă pe pagina de internet politiadefrontiera.ro, care prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei. Cine este nemulţumit de cum merg controalele în Frontieră, poate reclama la numărul de telefon 021-95.90.