Arad: Municipiul Arad se va înfrăți cu Betleem, locul în care s-au născut Iisus și Regele David

Municipiul Arad se va înfrăți cu municipiul Betleem din Palestina, locul în care s-au născut Regele David și Iisus, se arată într-un proiect al municipalității arădene care a fost făcut public joi dimineață.

Conform proiectului semnat decătre primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, cele 2 municipii vor intensifica relațiile de colaborare în domeniile de interes comun, cum ar fi cel turistic, cultural, artistic, științific, educativ, sportiv, economic și social.

Conform raportului care însoțește proiectul, inițiativa de stabilire a unor relații de înfrățire între Municipiul Arad și un oraș din Palestina a fost formulată pentru prima oară cu prilejul vizitei la Arad a Excelența Sa, Fuad Kokaly, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotențiar al Statului Palestina în România, din data de 27 septembrie 2017.

Betleem, primul oraș palestinian pe Lista UNESCO

Conform primarului municipiului Arad, Gheorghe Falcă, în contextul colaborărilor deja existente pe plan local între instituții de învățământ din Arad și Betleem și luând în considerare faptul că orașul Betleem, primul oraș palestinian înscris pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, va deveni în anul 2020 Capitala Culturii Arabe, există premisele
stabilirii și consolidării unor relații strânse de colaborare între cele două orașe, care vor putea fi extinse și diversificate pe viitor, prin identificarea domeniilor de interes comun în beneficiul ambelor comunități.

Parteneri comuni

Cooperarea dintre cele două orașe poate fi favorizată de existența unor parteneri europeni comuni – orașele Strasbourg și Florența, cu care Municipiul Betleem este înfrățit, iar Aradul are relații de colaborare în diverse domenii comune, mai spune primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.

În aceste condiții, Primăria Arad propune Consiliului Local al Municipiului Arad „Aprobarea încheierii Acordului de înfrățire între Municipiul Arad, Județul Arad din România și Municipiul Betleem din Palestina”, proiect ce va intra pe ordinea de zi a Consiliului Local în curând. În acest moment, proiectul se află la transparență.

Ce legături există deja între Arad și Betleem

Între orașele Arad și Betleem există deja o punte de legătură, prin colaborarea dintre Colegiul de Arte ,,Sabin Drăgoi’’ din Arad și Academia de muzică din Betleem Această colaborare se va materializa prin schimburi de elevi în lunile aprilie și iunie 2019.

La nivel instituțional, reprezentanții celor două orașe, primarul Gheorghe Falcă și primarul Anton Salman au purtat în anul 2018 o corespondență privind stabilirea relațiilor de colaborare și identificarea domeniilor de interes comun.

Municipiul Betleem este primul oraș palestinian înscris pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO și va fi în anul 2020 Capitala Culturii Arabe, o inițiativă sprijinită de UNESCO.

Betleemul este un important centru religios și loc de pelerinaj, iar cel mai dezvoltat sector economic al orașului este turismul. Stabilirea unor relații de înfrățire între orașele Arad și Betleem poate contribui la dezvoltarea unor colaborări în plan religios, între biserici dar și în plan turistic, mai spune primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.

Betleem, orașul în care s-au născut Iisus și Regele David

Conform wikipedia.org, Betleem este un oraș din Cisiordania, situat la 10 km sud de Ierusalim. Din 1996, după Acordul de la Oslo, orașul se află sub administrarea Autorității Palestiniene.

Betleem are circa 26.000 de locuitori.

Orașul este un important centru religios și pentru iudei și pentru creștini.

Vechiul Testament identifică Betleemul ca orașul în care regele David s-a născut. În Noul Testament, Betleemul este locul de naștere al lui Iisus. Orașul este locuit de una din cele mai vechi comunități de creștini din lume, deși mărimea comunității s-a micșorat datorită emigrației.

Betleemul are o majoritate musulmană, dar este și orașul celei mai mari comunități creștine palestiniene. Cel mai dezvoltat sector economic al orașului este turismul, ce cunoaște apogeul în preajma sezonului Crăciunului când pelerinii creștini se îmbulzesc spre Biserica Nașterii Domnului. Betleemul are peste 30 de hoteluri și peste 300 de magazine artizanale. Mormântul Rahelei, un important loc de pelerinaj evreiesc, este localizat la intrarea nordică a Betleemului.

O primă referință istorică a orașului apare în Scrisorile de la Amarna, circa 1.400 î.e.n.