Arad: Nereguli în serie pentru un șofer, care a parcat neregulamentar în centrul Aradului. S-a ales cu dosar penal

Un bărbat care a fost prins decătre polișiștii locali în timp ce staționa neregulamentar cu mașina pe trotuarul din imediata apropiere a clădirii Palatului Justiției din Arad se va alege cu un dosar penal.


Conform Poliției Locale Arad, când agenții l-au legitimat pentru a-l amenda cu 290 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Codului Rutier, bărbatul a prezentat la control un permis de conducere american, nevalid pe teritoriul României,mărturisind că nu deține un permis românesc. Mai mult decât atât, în urma verificării amănunțite a documentelor prezentate polițiștilor locali, a reieșit faptul că numerele de înmatriculare montate pe autoturism erau expirate.

Solicitați să intervină la fața locului, polițiștii dincadul Serviciului Circulație al Inspectoratului de Poliție Județean Arad au preluat cazul, în vederea continuării cercetărilor.