Arad: O nouă metodă de înșelăciune la cântar, în Arad. Cum furau 2 bărbați tone de cereale

O nouă metodăde înșelăciune, la cântar, în județul Arad. Polițiștii din orașul Ineu au fost sesizați prin numărul unic de urgență 112 despre faptul că doi bărbați încearcă să prejudicieze o societate comercială prin utilizarea de dispozitive care să indice eronat valorile cântarului.

Conform purtătorului de cuvânt al Poliției Arad, Lorena Radu, un bărbat de 50 de ani, din județul Constanța, în calitate de administrator al unei societăți comerciale care tranzaționează cereale, împreună cu un bărbat de 32 de ani, din județul Argeș, în calitate de conducător auto, au amplasat un dispozitiv metalic la cântarul silozului, pentru ca să indice o greutate mai mică decât cea reală, această metodă fiind folosită și anterior de cei doi, la achiziția de cereale.

Ca urmare a cercetărilor efectuate, s-a stabilit faptul că, din cantitatea reală încărcată ar lipsi 12.700 kg, fiind cauzat astfel un prejudiciu de 19.050 de lei.

Prejudiciul a fost recuperat, iar cei 2 bărbați sunt anchetați pentru înșelăciune.

POlițiștii continuă cercetările în acest caz.

Sursa foto: Inspectoratul de Poliție Județean Arad