Arad: Parastas în memoria celei care a finanțat elevii din Arad, din urmă cu 100 de ani. Povestea impresionantă a Elenei Ghiba Birta

Un parastas în memoria Elenei Ghiba Birta, cea care a dat numele cunoscutului colegiu din Arad, a fost oficiat, luni, în cimitirul Eterninatea, decătre Înaltpreasfinţitul Părinte Dr. Timotei Sevicu, Arhiepiscop al Aradului, anunță site-ul Arhiepiscopiei Aradului, episcopiaaradului.ro.

Arhiepiscopul Timotei a evocat rolul deosebit pe care l-a avut Elena Ghiba Birta în viaţa tinerilor studioşi, fiind supranumită protectoare de seamă a învăţământului românesc din zona de vest a ţării.

Singurul oficial prezent alături de conducerea colegiului și a Inspectoratului Școlar Arad, a fost fostul ministru al Apărării Naționale, senatorul PSD Arad, Mihai Fifor.

Evenimentul se încadrează în programul organizat de Colegiul Naţional ,,Elena Ghiba Birta” cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la înfiinţare.

Elena Ghiba s-a născut în 1801, la Bichiş (Bekes), localitate care se află acum în Ungaria, în familia parohului de la biserica ortodoxă neunită. Mama sa era născută în localitatea Ineu. Numele de Birta a fost adăugat după căsătorie. La vârsta de 10 ani, Elena a rămas orfană de ambii părinţi. Mai mult de atât, părinţii nu i-au lasat nici o avere. Elena a găsit adăpost la neamurile pe care le avea în loclaitatea arădeană Pâncota. Când s-a căsătorit aceasta s-a mutat în Arad. După câţiva ani a rămas văduvă. În anul 1830 a intrat în serviciul oficiantului cameral Emanoil Gogher, în slujba căruia a rămas vreme de 33 de ani. În anul 1863, pentru că nu avea urmaşi, Emanoil Gogher i-a lăsat la moartea sa, Elenei pentru devotamentul său faţă de el timp de trei decenii, considerabila avere pe care o dobândise… circa 150.000 de florini.

Cu un an înainte de moarte îşi întocmeşte testamentul, care cuprinde, printre alte donaţii importante, o donaţie specială de 48.000 de florini oferită pentru crearea unei fundaţii numită Fundaţia „Elena Ghiba Birta”.

Din veniturile acestei fundaţii urma să se acorde, anual, 12 burse (stipendii) a câte 200 de florini pentru elevii şi studenţii săraci, dar merituoşi, de religie ortodoxă şi de origine greacă sau români din judeţele Bihor, Bekeş sau Cenad. Bursierii proveneau din familii cu venituri modeste sau orfani. În urma absolvirii şcoliilor, mulţi au devenit medici, jurişti, preoţi, profesori, arhitecţi sau învăţători. Mulţi au devenit personalităţi marcante ale vieţii culturale sau politice româneşti dinainte de 1918 sau după 1918. Colegiul Naţional Elena Ghiba Birta îi poartă astăzi numele iar în faţa instituţiei se află aşezat bustul binefăcătoarei.

Elena Ghiba Birta s-a stins din viaţă în inauarie 1864, la Pesta, unde se afla pentru tratarea bolii de care suferea în ultima vreme.

Din 1919, actualul Colegiu Național Elena Ghiba Birta a purtat, pentru diferite perioade de timp, numele Liceu „Elena Ghiba Birta” din Arad.

Sursa foto: episcopiaaaradului.ro