Echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Vasile Goldiș” al judeţului Arad, sub coordonarea ofițerului specialist pirotehnician din cadrul ISU Timiș, au desfășurat in Poligonul MApN din Tauț o acțiune de distrugere prin explozie controlată a muniţiilor neexplodate, identificate şi ridicate de echipajul pirotehnic în intervalul iunie 2022 – mai 2023.
În perioada menţionată, pompierii militari pirotehnişti au desfăşurat pe raza întregului judeţ operațiuni de asanare de muniţie rămasă neexplodată din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, ridicând şi depozitând în condiţii de siguranţă: 3 grenade de mână, 5 bombe aruncător, 6 proiectile și 2 grenade antitanc.
Operaţiunea de distrugere a celor 16 elemente de muniţie a fost finalizată cu succes în jurul orei 15:00
Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Vasile Goldiș” al județului Arad mulțumește tuturor structurilor implicate în buna desfășurare a acestei misiuni, și anume:
-Batalionului 191 Infanterie “Colonel Radu Golescu”;
-Inspectoratului pentru Situații de Urgență Timiș;
-Centrului Medical Județean Arad;
-Inspectoratului de Jandarmi Arad și Inspectoratului de Poliție Arad;
-Primăriei comunei Tauț
Dat fiind faptul că multe dintre munițiile rămase neexplodate din timpul celor două conflagrații mondiale sunt descoperite de către populație în timpul efectuării unor lucrări de construcții sau a unor lucrări agricole și având în vedere pericolul la care sunt expuşi cetăţenii care le descoperă, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Vasile Goldiș” reamintește măsurile ce trebuie respectate în astfel de situaţii:
să apeleze de urgenţă numărul unic 112, semnalând descoperirea de muniţii neexplodate, fără a le atinge ori a schimba poziţia acestora;
să respecte regulile şi măsurile stabilite pentru zonele cu risc la descoperirea de muniţii neexplodate;
să asigure securitatea locului respectiv până la sosirea personalului specializat al inspectoratelor pentru situaţii de urgență.
În zona în care sunt descoperite elemente de muniţie se interzice:
accesul persoanelor şi animalelor;
executarea de săpături manuale sau cu mijloace mecanice de către persoane neautorizate;
aprinderea focului deschis;
executarea unor lucrări de îmbunătăţiri funciare;
circulaţia vehiculelor.
Sursa: Realitatea de Arad