Arădenii care dețin de pisici au posibilitatea să le sterilizeze, în mod gratuit, grație implicării benevole a unor medici veterinari cu suflet mare, a anunțat, marți, Primăria Municipiului Arad.
O amplă campanie de sterilizare a exemplarelor feline va fi demarată în urma protocolului de colaborare încheiat de Poliția Locală Arad cu Asociația Animed.
Polițiștii locali vor asigura sprijin medicilor veterinari care vor bate la porțile proprietarilor de pisici, pe întreaga durată a acestui demers ce are ca scop stoparea proliferării necontrolate a speciei.
De asemenea, poliția locală va acționa și în urma sesizărilor privind prezența în număr mare a felinelor fără stăpân, demers care va beneficia, de asemenea, de sprijinul Animed, în eforturile de a diminua disconfortul cauzat arădenilor de această categorie de animale.
Debutul, în teren, al acestui parteneriat s-a concretizat, marți, în zona Pieței Avram Iancu, unde mai multe pisici au fost capturate, iar apoi vor fi sterilizate, vaccinate gratuit și apoi vor primi carnete de sănătate.