Arad: Prima întâlnire de lucru a Alianţei Vestului, condusă de către primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă. Ce s-a decis

Prima întâlnire de lucru a Alianţei Vestului, care a avut loc, joi, la Arad, a fost condusă decătre primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.

La ședință fost prezenţi reprezentanţii executivi ai celor 4 oraşe: Arad, Timişoara, Oradea şi Cluj Napoca.

Conform primarului Gheorghe Falcă, prima parte a întâlnirii a fost rezervată discuţiilor pe partea de statut, paşii premergători entităţii juridice în care se constituie Alianţa. În acest sens la începutul săptămânii viitoare va fi finalizat primul draft al documentelor constitutive ale Asociaţei, iar în primele două luni ale anului viitor ele vor fi supuse votului în cele patru Consilii Locale.

Unde și când au loc următoarele întâlniri

În a doua parte a întâlnirii s-a discutat despre armonizarea calendarelor culturale a celor 4 orase şi s-a decis modalitatea prin care municipiile din Alianţa Vestului vor sprijini Timişoara care devine capitală culturală europeană în 2021.

Tot cu ocazia întâlnirii de la Arad s-a stabilit calendarul următoarelor întâlniri tehnice. Prima va fi la Timişoara în perioada 11-13 ianuarie 2018, iar cea de a doua, la Cluj Napoca în perioada 18-20 ianuarie 2018. La aceasta din urmă vor participa atât edilii celor patru oraşe cât şi personalul tehnic desemnat pentru a discuta despre realizarea unei platforme digitale comune, menite să lege municipiile pe partea de IT şi de destinaţii. Se intenţionează ca prin intermediul acestei platforme să se acceseze de exemplu, anumite trasee sau circuite turistice, corelate între ele, cu tot ce înseamnă acces la partea rutieră, feroviară, transport în comun şamd.

Urmează Banca Mondială

Finele lunii ianuarie, va fi marcat de întâlnirea de lucru a reprezentaţilor Asociaţiei cu cei ai Băncii Mondiale.