Arad: Primăria cumpără 18 autobuze electrice, dintre care 10, într-o primă etapă

Primăria Municipiului Arad vrea să cumpere autobuze electrice în valoare de totală de 8.835.000 de euro cu tot cu TVA.

Conform primarului municipiului Arad, Gheorghe Falcă, miercuri, consilierii municipali au aprobat strategia prin care vor fi cumpărate 5 autobuze electrice de capacitate medie, în valoare de 595.000 euro fiecare, și 13 autobuze electrice de capacitate mică, în valoare de 450.000 de euro fiecare.

În prima etapă vor fi cumpărate 10 autobuze electrice – 5 de capacitate medie și 5 de capacitate mică.

Instruirea persoanlului Companiei de Transport Public pentru a opera pe aceste autobuze va costa 10.000 euro.

Conform municipalității din Arad, în acest moment, Compania de Transport Public are un parc format din 21 de autobuze cu o vechime medie de 15 ani. Cele mai multe au grad de uzură și nu sunt dotate cu sisteme de climatizare și sisteme de informare electronică, ceea ce crează o serie de probmele în exploatarea lor.

Cu toate că pe parcursul ultimilor ani au fost făcute o serie de achiziţii de autobuze noi şi second hand, vechimea medie a parcului auto a rămas foarte ridicată. Dacă s-ar stabili ca valoarea maximă de înlocuire o vechime de maxim 8 ani pentru microbuze, autobuze urbane şi 9 ani pentru autocare, așa cum prevănd normele, atunci doar 10 autobuze ar îndeplini această cerinţă, mai spune primăria Arad.