Mai multe primării din județul Arad s-au asociat în Țara Moților, în cadrul unei întâlniri care a avut loc în orașul Sebiș.
12 primari din județ au participat deja alături de primarul orașului Zlatna, Silviu Ponoran, la ședința de constituire a Agenției de Dezvoltare Intercomunitară „Moții. Țara de Piatră”.
Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, le recomandă tuturor primarilor din zona de munte să adere la asociația, care le-ar putea aduce mai multe fonduri pentru comunitățile pe care le conduc.
1 miliard de euro
Conform președintelui Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, „anul acesta s-au alocat 200 de milioane de euro pentru dezvoltarea zonei de munte, iar în următorii zece ani alocația stabilită de stat prin Legea Muntelui este de 1 miliard de euro”.
„Le cer tuturor primarilor din zona montană a județului Arad, tuturor celor care sunt eligibili, să intre în acest proiect, pentru că este o șansă în plus pentru localitățile lor. Am cerut să vedem dacă ar putea fi cooptată și Bârsa, chiar dacă geografic este chiar la limita zonei de referință. Ca în orice finanțare, și aici primul venit este primul servit, de aceea trebuie să ne grăbim cu asocierea, să nu pierdem timpul, să scriem proiecte și să accesăm fondurile scoase la bătaie. Voi cere și Consiliului Județean Arad să intre în Agenția de Dezvoltare Intercomunitară „Moții. Țara de piatră”, pentru a dezvolta împreună proiecte pentru această zonă”, a mai declarat președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.
La nivel regional, 86 de primării din zona Munților Apuseni sunt implicate în acest proiect. În ultima perioadă au fost înființate 143 de stâne-model la nivelul Munților Apuseni, cu sprijin din partea statului.
Care sunt primii primari care au aderat la Țara Moților
Primăriile Gurahonț (Lenuța Moțica), Chisindia (Ionel Pașca), Sebiș (Radu Demetrescu), Hălmăgel (Mihaela Banci), Dieci (Liviu Burta), Almaș (Dinel Costea), Brazii (Nicușor Vesa), Ignești (Ioan Marinel Urs), Bârsa (Avram Cev), Buteni (Mircea Braiți), Pleșcuța (Viorel Groza), Dezna (Ovidiu Neaga), prezente la întâlnirea de la Sebiș, au transmis intenția de aderare la Agenția de Dezvoltare Intercomunitară „Moții. Țara de Piatră”.
Drum mai bun către Muntele Găina
Primarul comunei Hălmăgel a propus realizarea unui proiect de finanțare între trei județe pentru accesibilizarea Muntelui Găina, prin modernizarea și extinderea unui drum forestier sau prin modernizarea drumului județean prin satul Sârbi.