Arad: Primele intervenții la deszăpezire în municipiul Arad: 150 de tone de material antiderapant în primele 4 ore

Autoritățile din Arad intervin încă de aseară-azi noapte pentru a înlătura efectele zăpezii care care peste județ decâte ore.

 

Conform Primăriei Municipiului Arad, operatorul de salubritate responsabil cu punerea în aplicare a Programului de deszăpezire a oraşului, S.C.Salubritatea SA Deva, a acţionat încă de vineri cu începere de la ora 19.00, cu 7 utilaje specializate pentru împrăştiat material antiderapant. S-a acționat cu prioritate pe arterele principale, căile de acces în oraş, poduri, pieţe şi staţii. Nu mai puţin de 150 de tone de material antiderapant a fost împrăştiat până în jurul orei 23.00.

Intervenţiile au continuat pe tot parcursul nopţii, când, în măsura posibilităţilor, s-a intervenit şi pe străzile asfaltate cu acces spre locuinţe.

În cazul în care stratul de zăpada acumulat pe carosabil depăşește 5 cm, operatorul de salubritate va intra într-o nouă fază a planului de intervenţie.

Autoritățile recomandă ca în cazul în care este absolut necesar să conduceţi în următoarele ore, să manifestaţi prudenţă sporită şi adaptaţi permanent viteza de rulare la condiţiile de drum. De asemenea, este important să vă asiguraţi că aveţi autoturismele echipate corespunzător.

Sursa foto: Primăria Municipiului Arad