Arad: PSD Arad cere extinderea liniei de tramvaie din zona industrială, linie abandonată de mai mulți ani. Care e motivul

PSD Arad cere primăriei să extindă liniei de tramvai în toată zona industrială și în cartierul Gai ca măsură prin care să se rezolve ambuteiajele din trafic create în cartierele Aurel Vlaicu și Gai și în Zona industrială la orele de vârf de sute de autobuze care transportă mii de muncitori către locurile de muncă sau către case.

 

Măsura a fost propusă, joi, decătre deputatul PSD Arad, Adrian Todor.

Linia de tramvai din zona industrială, realizată în urmă cu mai mulți ani, cu fonduri europene în valoare de 2 milioane de euro, este abandonată de mulți ani.

Adrian Todor susține că extinderea rețelei de tramvai în zonă ar costa circa 2 milioane de euro și ar putea fi realizată decătre municipalitate din excedentul bugetar de 40 de milioane de euro în condițiile în care primăria vrea să cumpere mai multe tramvaie noi.

Consilierii municipali PSD vor solicita ca pentru bugetul din 2019 să fie alocate sume pentru studiile necesare unei astfel de investiții, dar și pentru o parte dintre lucrări, care ar putea începe chiar la anul, dacă se va rezolva în timp util partea de documentație și cea de licitațe, a mai declarat deputatul PSD Arad, Adrian Todor.