Numele cunoscutului sportiv român, originar din județul Arad, Helmuth Duckadam, a fost amintit la cel mai înalt nivel european. Vorbind în limba română, la preluarea decătre România a președinției Consiliului Uniunii Europene, preşedintele Consiliului European, polonezul Donald Tusk, a amintit, în aplazele repetate ale celor prezenți, mai multe persoanlități din cultura, educația și sportul din România.

Donald Tusk a spus că episodul care i s-a întipărit cel mai bine în memorie a fost finala Cupei Campionilor Europei la fotbal de la Sevilia, din 1986, când Steaua Bucureşti a învins FC Barcelona.

”Dar episodul care mi s-a întipărit cel mai bine în memorie a fost finala Cupei Campionilor Europei la fotbal de la Sevilia, din 1986, când Steaua Bucureşti a învins FC Barcelona. Şi aş vrea să fac un apel la toţi românii să apere, în România şi în Europa, fundamentele civilizaţiei noastre politice – libertatea, integritatea, respectarea adevărului în viaţa publică, statul de drept şi Constituţia. Să le apere cu aceeaşi hotărâre cu care Helmuth Duckadam a apărat acele patru penalty-uri la rând. Atunci şi mie mi s-a părut imposibil, dar el a reuşit. Şi voi veţi reuşi. Pe această cale, vă asigur de tot sprijinul meu. Vă mulţumesc”, şi-a încheiat Donald Tusk discursul rostit integral în limba română pe scena Ateneului Român.

În replică, Helmuth Duckadam a scris pe contul său de Facebook, că știa că „știam că performanța Stelei din finala de la Sevilla contra Barcelonei va rămâne în memoria iubitorilor de fotbal. Dar, nu am visat vreodată, că la un eveniment de asemenea importanță pentru România, precum preluarea președintiei Consiliului UE, să fie menționat numele meu. Sunt mândru că Președintele Consiliului European, dl. Donald Tusk, și-a adus aminte de cea mai mare performanță a fotbalului românesc”.

Helmuth Duckadam a adăugat postării și o fotografie cu echipa Steaua de la marea victorie.

Pe de altă parte, fostul premier polonez a lansat un apel la respectarea regulilor şi la apărarea valorilor comune europene.

Sursa foto: Helmuth Duckadam Facebook