Arad: Reîncep proiecțiile la CINEMA ARTA din centrul municipiului Arad: 2 premiere în 3 zile

Proiecțiile la cinema ARTA dincentrul municipiului Arad reîncep joi, 17 ianuarie, au anunțat, miercuri, Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad, care administrează cinematograful, iar în primele 3 zile cuprind 2 premiere.

„Climax”, joi, 17 ianuarie

Primul film proiectat în acest an este „Climax” în regia lui Gaspar Noé, un film despre care organizatorii spun că este în sine o călătorie hipnotică fără întoarcere: de la transă hedonistă la incursiune în iad. Climax a fost proiectat în cadrul celei de-a doua ediții „Les Films de Cannes à Arad“ și a lăsat publicul arădean cu gura căscată, a fost catalogat de critică drept “o țăcăneală”, și a fost iubit sau detesat, dar nu a rămas indiferent nimănui. Un film visceral, senzorial, cu mișcări halucinante de cameră și un soundtrack amețitor (compus de muzicianul Daft Punk, Thomas Bangalter) care îmbină dansul, drogurile și împinge limitele percepției.

„Climax” va fi proiectat la cinema ARTA, joi, 17 ianuarie, cu începere de la ora 20.

Premiera „Casa pe care Jack a construit-o”, vineri, 18 ianuarie

Următoarea proiecție este prima premieră a anului, mult-așteptatul film al lui Lars von Trier, The House That Jack Built (Casa pe care Jack a construit-o). Horror psihologic și operă de artă deloc entertaining, filmul pendulează între expozeu intelectualist, sublim și cinic și prezintă traseul unui sofisticat criminal în serie, pentru care fiecare crimă este o adevărată operă de artă. Premiera este vineri, 18 ianuarie, cu începere de la ora 20.

Premiera „Războiul rece”, sâmbătă, 19 ianuarie

Primul weekend de filme din ianuarie se încheie tot cu o premieră, unul dintre marile premii de la Cannes de anul trecut – Cold War (Războiul rece), în regia polonezului Pawel Pawlikowski, selecționat pentru întâia dată la Cannes și câștigător al premiului pentru regie. Regizorul a fost premiat și de către Academia Europeană de Film pentru regie și cu încă 4 premii, printre care și cel pentru cel mai bun film european al anului, pelicula prezentând o poveste de dragoste de dincolo de Cortina de Fier.

„Războiul rece” este sâmbătă, 19 ianuarie, cu începere de la ora 20.

În ianuarie mai urmează o a 3-a premieră și alte două filme care s-au bucurat de mare succes

Tot în cursul lunii ianuarie va mai avea loc o premieră. Una dintre revelațiile anului trecut, Dogman (Frizerul de câini) în regia italianului Matteo Garrone, va avea premiera în cinematografele din țară, precum și la Cinema „Arta“, în 25 ianuarie, cu începere de la ora 20. Câștigător al premiului pentru Cel mai bun actor la Cannes, Dogman este, spun organizatorii, “unul din cele mai delicate (şi amuzante, uneori într-un sens sângeros) filme despre prostia umană bine intenţionată.” Personajul nuanțat, emoționant până în străfundurile inimii, interpretat de Marcello
Fonte se confruntă în Dogman cu absurdul vieții, derulat pe fundalul unor imagini spectaculoase.

Programul de filme din luna ianuarie este completat și de redifuzări ale celor mai apreciate filme(BEST OF) difuzate la Cinema Arta în ultimii doi ani. Celebrul film românesc „Un pas în urma serafimilor” va putea fi văzut în data de 24 ianuarie, iar savuroasa satiră socială marca Happy End (Final fericit), va fi în data de 31 ianaurie.

Mai multe informații despre programul lunii ianuarie și al lunilor următoare găsiți pe contul de facebook al cinema Arad din Arad: https://www.facebook.com/CinemaArtaArad/ sau la hashtagul #nevedemlacinema!