Arad: Român căutat de către autoritățile din Olanda, depistat la frontiera de pe autostrada Nădlac-Arad

Un cetățean român în vârstă de 48 de ani, care erau căutat decătre autoritățile din Olanda, a fost depistat decătre polițiștii de frontieră de la Curtici, din județul Arad.

Conform purtătorului decuvânt al Poliției de Frontieră Arad, Filip Ionuț Matei, bărbatul, care dorea să intre în țară, s-a legitimat cu un titlu de călătorie eliberat de Ambasada României la Viena, însă în momentul efectuării verificărilor, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele său era emis, de către autorităţile olandeze, în urmă cu câteva zile, un mandat european de arestare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Individul era căutat în vederea executării unei pedepse privative de libertate de patru ani.
Bărbatul a fost predat unui echipaj operativ din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun în acest caz.