Arad: Salvatorii au fost salvați. Desființarea SMURD Nădlac, retrasă. Există promisiuni că SMURD Nădlac va fi mutat la ISU Arad

Serviciul SMURD Nădlac, care funcționează în subordinea primărei, a fost salvat pentru moment. Proiectul de hotărâre care viza desființarea serviciului a fost retras de pe ordinea de zi chiar la începerea ședinței extraordinare a Consiliului Local în care urma să se decidă închiderea serviciului.

Conform primarului orașului Nădlac, Ioan Radu Mărginean, „proiectul privind desființarea SMURD în orașul Nădlac, s-a retras punctul de pe ordinea de zi. Urmează ca să vedem ce se întâmplă. Eu am fost ieri la București, împreună cu deputatul ALDE, Eusebiu Pistru. Am avut o discuție cu domnul Raed Arafat. Ne-a asigurat că până la sfârșitul anului, cel târziu până în cursul lunii ianuarie 2019, dacă nu reușesc până la sfârșitul anului. Se lucrează acum la un proiect de inițiativă legislativă pentru transferul angajaților la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad, care trebuie după aia depusă în Parlament, votată, și să sperăm că până la sfârșitul anului sau cel mai târziu până anul viitor în ianuarie vom putea transfera serviciul SMURD Nădlac la ISU Arad. Tocmai de aceea s-a restras și punctul 4 de pe ordinea de zi cu privire la desființarea serviciului SMURD Nădlac”.

Serviciul SMURD Nădlac funcționează încă din 25 ianuarie 2010 și are 13 paramedici.

Primăria Nădlac spune că a încercat să treacă serviciul la Inspectoratul pentru Situații de Urgență, însă nu s-a concretizat nimic. O altă variantă ar fi trecerea la Consiliul Județean, în condițiile în care 48% din intervenţii nu sunt din Nădlac.

Cu toate acestea probleme cu banii rămân. Bugetul orașului este de cca 9 milioane lei, mai mic decât anul trecut, iar după creșterile salariale, serviciul SMURD ar ajunge să coste anul viitor cca 1 milion lei. În plus, pentru că mașina este veche, reparațiile costă tot mai mult.

În județ mai există un singur serviciu SMURD aflat în subordinea unei primării, în comuna Vinga. Alte 8 module SMURD funcționează în subordinea Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.