Arad: Ședință festivă la Consiliul Județean Arad, sub patronaul ÎPS Timotei, Arhiepiscop al Aradului. Toți consilierii județeni au primit Placheta Centenar

Şedinţa de Consiliu Judeţean festivă, joi, sub auspiciul Centenarului Marii Uniri. Evenimentul a fost patronat de conducerea Consiliului Judeţean Arad şi Înalt Prea Sfinţia Sa Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului.

Şedinţa a fost deschisă cu intonarea imnului de stat, după care corul bărbătesc „Atanasie Lipovan” al Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad, condus de arhid. asist. univ. dr. Tiberiu Ardelean a subliniat solemnitatea momentului interpretând o suită de cântece patriotice.
În alocuţiunea Sa, Înalt Preasfinţitul Timotei Seviciu, a vorbit despre însemnătatea momentului şi rolul istoric al Bisericii, după care conducerea Consiliului Judeţean Arad a înmânat fiecărui consilier judeţean Placheta Centenar.
„Am pregătit un moment festiv la această ședință, prin care să ne amintim cu toții că, în Anul Centenar, fiecare așa cum a înțeles că se cuvine, așa cum a știut și așa cum a dorit, și-a adus aportul la proiectele de dezvoltare ale județului Arad. Am înmânat consilierilor județeni placheta aniversară a Centenarului, care să ne amintească fiecăruia, în orice moment, că, deasupra tuturor, interesul Aradului și al României sunt cele mai importante!”, a declarat președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.