Senatorul USR Arad, medicul Adrian Wienere, cere spații de cazare temporare pentru cadrele medicale implicate în lupta cu noul coronavirus.
Cererea este adresată autorităților locale.
Pentru a-și proteja propriile familii, cadrele medicale implicate în tratarea persoanelor atinse de epidemia de coronavirus au nevoie de spații de cazare dedicate, pe perioada epidemiei.
„Sunt numeroase semnalele primite, referitoare la teama personalul sanitar de a-și expune familia la virus. Contactul cu bolnavii, amplificat uneori de insuficiența echipamentelor de protecție, crește riscul de îmbolnăvire a medicilor, asistentelor și a celor cu care aceștia intră în contact, în special proprii copii și/sau părinți. Cazul Italiei și nu numai, ne arată că personalul sanitar reprezintă o fracție semnificativă în rândul celor care contactează boala (peste 8% în peninsulă). Oricât de multe măsuri de protecție luăm, riscul de îmbolnăvire rămâne ridicat. Așadar sunt destul de mari șansele ca cei apropiați și aici vorbim bineînțeles de membri ai familiei, să aibă de suferit”, a declarat senatorul USR Arad, Adrian Wiener.
„Pentru a reduce pericolul la care aceștia sunt expuși, este nevoie să le asigurăm cadrelor medicale cazare în afara propriilor locuințe, pe perioada în care există un risc ridicat de contagiune. La fel cum statul asigură spații pentru carantină, este necesar ca autoritățile să identifice spații și resurse financiare pentru a oferi cazare celor care îngrijesc bolnavii.
Trebuie menționat că personalul sanitar reprezintă una dintre resursele de maximă importanță în lupta pe care întreaga societate o poartă în aceste zile. În același timp, are un caracter neregenerabil, fiind foarte greu să înlocuiești un cadru medical atins de boală. Orice măsură care poate să le ușureze activitatea, inclusiv prin securizarea familiilor, trebuie adoptată”, a declarat senatorul USR Arad, Adrian Wiener.