Bărbatulde 21 de ani care, miercuri, a băgat doi copii în spital dupăce le-a vândut substanțe interzise chiar în Liceul Tehnologic UCECOM Spiru Haret din Arad, a revenit, joi, la aceeași unitate de învățământ, supărat că profesorii l-au dat pe mâna polițiștilor.
„Deci, joi, între orele 8-9, cel care ieri noi l-am imobilizat s-a întors și nu a avut intenția ca să intre în școală, dar din afara școlii, pe stradă, a început să… noi eram în curte, copiii, maiștrii, portar, ușa era închisă. Și striga bu…lor, ce credeți că ați rezolvat, nu o să rămână așa, în sensul ăsta. Nu, direct la nimeni. (redactor: Vă este teamă, colegilor, elevilor ) Nu putem să spunem că e bine. Logic. Ăștia sunt periculoși oricând. Am chemat poliția imediat. A sosit poliția. El plecase între timp, le-am dat polițiștilor amănunte despre cum e îmbrăcat și copiii au zis că s-ar fi dus la un bar în zona Boul Roșu. Mai departe nu știm, că la sesizarea noastră, au venit polițiștii”, a declarat directorul Liceului Tehbologic UCECOM Spiru Haret Arad, Ioan Toncean.
Principalul suspect, care este vizat și de alte cazuri penale, a fost audiat ieri mai multe ore de polițiști, dar a fost lăsat să plece până când spitalul județean nu transmite rezultatele analizelor medicale pentru a se idenficat substanțe consumate de elevi.
Băiatul de 15 ani a revenit, joi, la școală, iar fata de 16 ani, cu toate că a fost externată, a rămas acasă pentru a urma tratamentul medical recomandat de medici.
Polițiștii încearcă să dea și de urma unui complice, care și-a făcut apariția ieri la școală, imediat dupăce primul suspect a fost ridicat de polițiști pentru audieri.
Substanțele ilegale le-au fi fost vândute celor 2 elevi chiar în școală. Traficantul, un tânăr de 21 de ani, ar fi trecut de paza școlii pentru că are o înfățișare mai tinerească și părea un elev. Profesorii au fost cei care l-au imobilizat pe traficant.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz.