Arad: Un bărbat a murit, miercuri, după ce remorca unui TIR a derapat, a intrat pe contrasens și a lovit mașina pe care o conducea

La Arad un bărbat a murit, miercuri, din aceeași cauză, la doar o zi dupăce șoferul unui microbuz de persoane și-a piedut viața într-un grav accident de circulație.

 

Un bărbatde 64 ani a murit, miercuri, pe drumul județean 709B, care leagă orașul Curtici de municipiul Arad, dupăce în timp ce se afla la volanul unei mașini, remorca unui TIR condus de un bărbat de 37 de ani din Argeș a intrat în balans, a derapat, a ajuns pe contrasens, unde l-a lovit din plin. În zonă, carosabilul era umed.

Medicii SMURD l-au resuscitat pe bărbatul de 64 de ani mai bine de o oră, dar acesta nu a răspuns manevrelor, fiind declarat decedat.

La fața locului au ajuns mai multe echipaje de medici, polițiști și pompieri.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz.

Și ieri, un bărbat de 68 de ani, care conducea un microbuz în care se aflau 12 perosane, a murit pe DN7, dupăce remorca unui TIR a derapat, a ajuns pe contransens și a lovit microbuzul.

Sursa foto: Inspectoratul pentru Situații de Urgență