Arad: Un film care s-a bucurat de succes, joi, la cinema ARTA, iar vineri se proiectează o premieră

Comedia „Povestea unui pierde-vară” poate fi văzută sau revăzută, joi seara, la cinema ARTA dincentrul municipiului Arad.

Cel de-al treilea lungmetraj al tânărului regizor Paul Negoescu cu Alexandru Papadopol în rol principal, urmăreşte un triunghi amoros inedit, într-un Bucureşti mai luminos ca niciodată.

Petru este profesor de matematică la Politehnică şi, în ciuda celor 42 de ani împliniţi, duce o viaţă lipsită de griji. Serile lui se împart între ieşitul la bere cu băieţii si vizitele la Irina, cu care este într-o relaţie pe care nu şi-o asumă decât pe jumătate. Când Irina rămâne însărcinată, Petru este forţat să îşi schimbe stilul de viaţă şi să se maturizeze în sfârşit…

Proiecțiile continuă o premieră la cinema ARTA, filmul francez „Les fantômes d’Ismaël / Fantomele lui Ismael”. Procucția, care îi are în distribuţie pe trei dintre cei mai îndrăgiţi actori francezi –  Marion Cotillard, Charlotte Gainsbourg şi Mathieu Amalric – poate fi vizionată în premieră la Cinema Arta vineri.

Înainte de începerea filmărilor pentru noul său lungmetraj, viața unui cineast este dată peste cap de reapariția unei iubiri pierdute… După mai bine de 21 de ani, Carlotta revine în viața celui care o crezuse dispărută pentru totdeauna. Întoarcerea fostei iubiri îl găsește pe Ismael într-o relație cu Sylvia, încercând să-și refacă viața, în timp ce lucrează la un
nou film pe care îl regizează. O producție în care și viața personajului său pare să o ia razna.

Ambele filme au loc cu începere de la ora 20.

Biletele

Biletele pot fi achiziționate de la Cinema Arta, de marți până joi, între orele 10- 17, vineri, între orele 10-14, sau cu 2 ore înainte de începerea filmului. Biletele pot fi rezervate în prealabil pe e-mail, la adresa: [email protected].

Biletele costă 12 lei preț întreg și 5 lei preț redus pentru elevi, studenți, pensionari și șomeri.