Arad: VIDEO Senatorul PSD Arad, Mihai Fifor, revine, în forță, în Guvern. După mai multe mandate de ministru, primește o funcție chiat și mai mare

Senatorul PSD Arad, Mihai Fifor, revine, în forță, în Guvern, fiind propus pentru funcția de vicepremier pe parteneriate strategice. Anunțul a fost, luni, făcut decătre premierul Viorica Dăncilă.

 

Publicată de Partidul Social Democrat pe Luni, 15 iulie 2019

„Am spus colegilor din CEx că avem două portofolii de vicepremier pentru care trebuie să facem nominalizări: cel pe probleme economice şi cel pe parteneriate strategice, că încă şase ministere le-am făcut o evaluare şi am propus CExN schimbarea ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan, cu senatorul Nicolae Moga de la Constanţa. Am luat act de dorinţa de a schimba pe domnul Teodor Meleşcanu cu Ramona Mănescu ca şi ministru al Afacerilor Externe şi am propus pentru funcţia de vicepremier pe parteneriate strategice pe domnul Mihai Fifor, având în vedere că ne aflăm la finalul interimatului legat de acest portofoliu”, a mai declarat premierul Viorica Dăncilă.

Premierul a menţionat că interimatul pentru portofoliul de vicepremier pe probleme economice se încheie la jumătatea lunii august.

„Vom avea o nouă discuţie legată de acest portofoliu şi, bineînţeles, de ministerele pe care le vom evalua în continuare”, a mai declarat Viorica Dăncilă

Senatorul PSD Arad, Mihai Fifor, a deținut 1 mandat de ministru al economiei și 2 mandate de ministru al Apărării Naționale, din cel de-al doilea mandat dându-și demisia pentru a se implica mai mult în activittea politică, dar a fost și prim ministru interimar înaintea actualului premier.

Senatorul PSD Arad Mihai Fifor este președinte Consiliului Național al PSD și purtător de cuvânt al nivel național al social-demcraților.

Sursa video: Partidul Social Democrat Facebook