Arad: Zeci de amenzi, ca urmare a unei razii pe care Poliția a organizat-o în Arad. Ce s-a căutat

Câteva zeci de amenzi au aplicat polițiștii din Arad în doar 5 ore, ca urmare a unei acțiuni pe care au organizat-o în municipiu pentru depistarea persoanelor care ar putea săvârși fapte antisociale.

Razia, la care au participat și jandarmi și polițiști locali, a vizat și piețele, drumurile publice și zonele în care se află persoanele fără adăpost.

Conform purtătorului de cuvânt al Poliției Arad, Claudia Iuga, „echipele mixte au legitimat 67 de persoane și au aplicat 36 de sancțiuni contravenționale în valoare de 15.435 de lei”.

„8 amenzi au fost pentru ordinea și liniștea publică, 3 pentru faptele de comerț), iar 28 pentru circulația pe drumurile publice. A fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, fiind indisponibilizate 6.080 țigarete (304 pachete) oferite spre comercializare în zona pieței Fortuna”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Arad, Claudia Iuga.

De asemenea, au fost reținute 2 permise de conducere și un certificat de înmatriculare.

Polițiștii din Arad atenționează că asemenea controale vor continua, atât ziua, cât și noaptea, pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.