Atalanta a câștigat Europa League

Echipa italiană Atalanta Bergamo a câștigat, miercuri, primul trofeu european din istorie, după ce a învins categoric, scor 3-0, în finala Europa League, pe Bayer Leverkusen.

Atacantul nigerian Ademola Lookman a fost eroul partidei, reușind un hat-trick pentru gruparea din nordul Italiei.

În vârstă de 26 de ani, vâfrul născut în Marea Britanie a reușit să înscrie în minutele 12, 26 și 76. Campioana Germaniei, Bayer Leverkusen, a suferit prima înfrângere a sezonului în chiar cel mai important meci, finala Europa League, după o serie de 51 de confruntări fără eșec. Partida desfășurată la Dublin a fost condusă de o brigadă românească de arbitri, în frunte cu Istvan Kovacs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.