Betonieră lovită de tren, întârzieri în traficul feroviar

 Un accident feroviar petrecut în judeţul Arad, pe Valea Mureşului, a dus la întârzieri de peste trei ore la trenul Regio care circulă pe relaţia Petroşani-Arad. Şoferul unei betoniere a ignorat semnalele acustice şi luminoase de la un pasaj de trecere la nivel cu calea ferată, a trecut linia ferată pe roşu şi a fost lovit de locomotiva unui tren de marfă.

Incidentul a avut loc în zona localităţii Săvârşin.

„Sâmbătă, în jurul orei 12:00, un bărbat de 50 de ani din județul Maramureș a condus o autoutilitară (betonieră), iar la km CFR 540, la intersecția drumului comunal cu pasajul de cale ferată Cuiaș (zona localității Săvârșin), semnalizat cu semnale acustice și sonore, nu a respectat semnificația indicatoarelor rutiere, fiind acroșat de locomotiva trenului de marfă 34372, care circula pe relația Arad-Deva. În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale. Conducătorul auto și mecanicul locomotivei au fost testați alcooltest, rezultatele fiind negative”, a declarat Adina Aconstantinesei, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.

 În urma acestui accident, chiar dacă a fost implicat un tren de marfă, a avut de suferit şi garnitura R 2705, care circulă pe relaţia Petroşani-Arad. Potrivit informaţiilor primite de la călătorii care aşteptau în staţia Zam, trenul a stat pe loc peste două ore, cumulând, în final, o întârziere de peste trei ore.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.