CARACATIȚA din jurul directorului aeroportului GROAZEI și rolul ROMPREST – Afacerea din spatele HAOSULUI de pe Otopeni. Cine își bate joc de români

O afacere cu o miză de zeci de milioane de euro, respectiv spaţiile comerciale şi serviciile de pe Aeroportul Otopeni, a devenit o ţintă pentru un grup restrâns de oameni. Directori şi şefi de servicii, cei mai multi dintre ei fiind rude sau prieteni apropiați, încearcă să pună mâna pe sume enorme din bugetul de stat.

La finalul anului trecut, George Dorobanţu a fost numit director general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti. Iar câteva luni mai târziu Augustin Duțulescu a ajuns director financiar în aceeași companie. Cei doi se cunosc din 2017, când Dorobanțu era consultantul unei firme care se ocupa cu restructurarea TAROM, iar Duţulescu era director financiar al TAROM.

În prezent, pe aeroportul Otopeni, toate serviciile comerciale se derulează prin două companii, în urma unui contract semnat cu 5 ani în urmă, când director comercial al aeroportului era Ștefan Țonea. Iar de aici începe o adevărată caracatiță a funcțiilor.

Țonea a părăsit funcția la scurt timp și s-a angajat chiar la una dintre firmele cu care lucrează aeroportul. Cumnatul lui Țonea este actualul director financiar al CNAB, Augustin Duțulescu. Iar sora lui Țonea, soția lui Duțulescu, e la rândul ei angajată ca șef de serviciu la CNAB.

O miză importantă sunt acțiunile CNAB în Romprest. Compania condusă de Dorobanțu are 10% din acțiuni, iar alți doi acționari dețin câte 45%. Astfel, ambii au nevoie de CNAB pentru a obține majoritate și pentru a avea influență în Romprest.

În acest moment actualul Director General al CNAB, George Dorobanțu, împreuna cu Directorul Financiar, Augustin Dutulescu și cu secretarul de stat pe aviație, Bogdan Mândrescu, încearcă acapararea, în favoarea Europrest, a acționariatului CNAB, chiar prin intermediul ministrului transporturilor, Sorin Grindeanu. Toate acestea în timp ce Aeroportul Otopeni este în centrul unui scandal uriaș: zboruri anulate, cozi infernale și concedii pierdute pentru români.

Dorobanțu a sprijinit numirea lui Duțulescu în poziția de Director Financiar, cei doi fiind prieteni din 2019.

Iar Duțulescu a mai obținut o funcție importantă atunci când conducerea CNAB a descoperit că Dan-Dumitru Baciu, membru în consiliul de administrație, ocupa o funcție importantă și în Romprest. După s-a aflat, omul a fost înlocuit cu Augustin Duțulescu, potrivit surselor Realitatea PLUS.

Duțulescu este la rândul său prieten cu Mândrescu din perioada în care acesta era Director General al CNAB, iar Duțulescu șef al departamentului de Control Financiar Preventiv, numit de Mândrescu în această funcție. Acest trio, Dorobanțu-Mândrescu-Duțulescu, lucrează acum cu sau fără cunoștința lui Grindeanu la vânzarea către Europrest a acțiunilor pe care le detine CNAB la Romprest.

Deși Sorin Grindeanu este ministrul Transporturilor, voci din PSD spun că instituția ar fi condusă de fapt de Bogdan Mândrescu, în prezent secretar de stat în minister. El a mai lucrat aici ca șef de cabinet în 2017, iar tot în aceeași perioadă făcea parte din Consiliul de Administrație de la Registrul Auto Român, urmând ca mai apoi să conducă Compania Națională Aeroporturi București. În 2018 și-a dat demisia din această funcție, după ce un raport de control a arătat că în CNAB se făceau angajări fictive, deplasări de lux și se dădeau prime ilegale. O lună mai târziu, Mândrescu a fost numit de Guvernul Dăncilă în Compania Naţională pentru Administrarea Porturilor Maritime, iar în 2019 Marcel Boloş l-a angajat consilier la Ministerul Fondurilor Europene.

In luna ianuarie a acestui an Europrest a trimis o adresă catre CNAB în care își exprima intenția de a cumpăra acțiunile de 10% ale CNAB din cadrul firmei Romprest.

La scurt timp Dorobantu i-a trimis un mail lui Dutulescu in care i-a cerut sa redacteze un raspuns pentru adresa primita. Tot in mail acesta a specificat că a purtat o discuție cu ministrul transporturilor și că totul trebuie să rămână confidențial. Lasând să se înțeleaga că și ministrul Grindeanu dorește vânzarea acțiunilor.

Între timp, în cadrul companiei Romprest s-a convocat o ședință în care să se discute despre plata dividentelor catre actionari. O parte dintre ei, adică 45%, cereau distribuirea acestora, iar o parte de 45% nu era de acord cu plata dividendelor. În acest fel decizia era a CNAB, unde membru cu vot decisiv este Dorobanțu. El nu a fost de acord cu plata dividendelor. Altfel spus, nu era de acord ca CNAB să primeasaca câteva milioane de lei, în condițiile în care compania are credite de 100 de milioane euro.

Mai mult de atat, Dorobanțu a făcut un raport in care cerea vanzarea actiunilor, pe motiv că CNAB ul nu are incasari din dividente de la Romprest. Totuși în anii trecuți au existat încasări, potrivit surselor Realitatea Plus. Scopul blocarii platii dividentelor este ca in cazul vanzarii actiunilor, niciunul dintre ceilalți 2 actionari, să nu dispună de bani.

Iar Dorobantu a continuat ilegalitatile si a facut o achizitie directa a unei firme care sa se ocupe cu evaluarea actiunilor Romprest si asistență pe parcursul vanzarii acestora. Scopul achizitiei firmei era subevaluarea actiunilor si prejudicirea CNAB. Aceasta este ilegala pentru că nu a primit aprobare din partea ministerului transporturilor, iar în acest moment contractul cu această firmă este blocat.

Rămâne de vazut daca ministrul Sorin Grindeanu va aproba aceste ilegalitati. Dorobantu sustine in cadrul sedintelor CNAB ca el are atat sustinerea lui Mandrescu cat si pe cea a lui Grindeanu si ca nu exista premisa sa plece din acesta functie atat timp cat ceea ce face, face cu acordul celor doi. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.