Cazul Croitoru. Judo, pseudo-justiție și „rezerviștii”. Avocat FRJudo: „Sentinţă nepermisă împotriva judo-ului, ce trece de limita absurdului”

Antrenorul de judo Adrian Croitoru a câștigat daune morale în valoare de 100.000 de euro pentru că a fost concediat de către Federația Română de Judo din funcția de antrenor al Lotului Olimpic Masculin de Seniori. Este un „cadou” primit de la Judecătoarea Mia Irina Balc, de la Tribunalul Brașov (Secția I Civilă). Ce se află în spatele acestuia? Explicațiile vin de la președintele Federației Române de Judo, Cozmin Gușă. Acesta a dezvăluit, într-o amplă postare pe pagina personală de Facebook, cine se află în spatele atacurilor denigratoare la adresa Federației care urmăresc „distrugerea judo-ului românesc”.

„Astăzi, gimnastică românească, sportul unde am deţinut supremaţia mondială mult timp, aproape că nu mai există. A fost târnosită mediatic, destabilizată administrativ, oamenii de valoare demonizaţi, umiliţi şi prigoniţi, până când am rămas şi fără echipe şi fără rezultate. Am studiat în detaliu cum s-a petrecut acest dezastru şi vă pot spune concluzia: interese externe dintr-o tară care a luat locul României în gimnastică, cu complicitatea unor „rezervişti” ai serviciilor noastre înrolaţi pe bani mulţi, au săvârşit „opera”. Simplu! Nu vă povestesc detalii (câţiva din statul roman le ştiu, şi tac complice!), pentru că nefiind pregătiţi să le preluaţi, pot risca să ziceţi ceva de genul „Era băiat deştept Guşă ăsta săracul, s-o fi zărghit…”

Care-i legătura cu JUDO? Nefiind la fel de important ca gimnastica în istoria sportului românesc, JUDO-ul a adus totuşi medalii olimpice, mondiale, europene, clasându-se ca un „sport fanion” al României. De vreo 2-3 ani, aceleaşi entităţi media şi jurnalişti care-au îngropat gimnastica, se ocupă şi de judo, așa „cum știu ei”, inventând întâmplări infamante şi conflicte interne, totul pentru a destabiliza. Unii au pus asta pe seama venirii mele la conducerea FRJudo, numai că scandalul mediatic începuse dinainte de a fi eu preşedinte. Alţii au zis că ni se-ntâmplă aceasta denigrare din cauza faptului că Vladimir Putin ar fi un practicant şi lider de onoare al JUDO-ului, deci noi am fi nişte rusofili ce-ar trebui pedepsiţi. În fine, destui au zis simplu că sunt şi interese divergente în interiorul judo-ului românesc, iar posesorii acestora hrănesc cu frustrările lor, frustrările presei ce vrea scandal. Putea fi oricare dintre aceste explicaţii, ba chiar şi altele, numai că, săptămâna trecută, o decizie absurdă şi total eronată a unei judecătoare din Braşov, îmi arată mie că cei care s-au pus pe distrugerea judo-ului românesc, au şi pârghii şi interese mari care-i mobilizează”, scrie Cozmin Gușă. 

Totodată, Cozmin Gușă prezintă și opinia avocatului FRJudo, Veronel Rădulescu, om serios, cu experienţă de peste 30 de ani.

„Până la cadoul făcut de judecătoarea Tribunalului Brașov domnului Adrian Croitoru, am crezut că văzusem toate grozăviile din justiţie. Și mai credeam că abuzurile, blaturile și execuțiile au încetat. Asta pentru că, în marea lor majoritate, judecătorii și procurorii sunt oameni oneşti, bine pregătiți și fac eforturi să aplice legea în mod corect chiar dacă, uneori, şi ei pot să greșească. Onoarea lor și respectul faţă de actul de justiție sunt pătate de situații cum este cea creată prin „punerea la podea” a Federaţiei Romane de Judo prin această sentința „nepermisă” ce trece de limita absurdului. Aici nu e vorba de o greșeală. E VORBA DE ÎNDEPĂRTAREA JUDECĂTORULUI DE LA MISIUNEA SA ACTIVĂ DE AFLARE A ADEVĂRULUI, ADEVĂR CARE I-A FOST PUS ÎN FAŢĂ ŞI PE CARE, ÎN MOD INEXPLICABIL, A REFUZAT SĂ-L VADĂ. Sigur că instituțiile abilitate pot să cerceteze acest abuz, mai ales dacă vor fi sesizate de cei interesați. Dar mai este o problemă pentru că, cel care în aparenţă a obținut această victorie de etapă, nu a făcut altceva decât să deschidă o cutie a Pandorei. Situația asta poate duce la o altă cercetare, penală de data asta, pornind de la interdicţiile prevăzute de lege pentru angajaţii Ministerului de Interne de a desfășura alte activități mai ales plătite tot din bugetul statului”, spune avocatul Veronel Rădulescu.

Pe Adrian Croitoru, își continuă Cozmin Gușă expunerea, fost campion de judo cu rezultate importante în plan internaţional, „noi am decis să-l aşezăm antrenor al băieţilor judoka, în scopul de a dinamiza activitatea; deşi am fost sfătuit că n-ar fi cel mai potrivit (de către persoane superioare mie, ca rang şi expertiză în judo), colegii mei, şi-n special Florin Bercean, au gândit că e bine să-i mai dăm o şansă unui fost campion român, ceea ce am şi făcut; rezultatele n-au venit, îmbunatăţirile de activitate nu s-au făcut simţite, plus carenţele importante de ordin pedagogic şi comportamental, au făcut să-i invalidăm mandatul, în aceeaşi formulă în care i-l validasem; nu era un capăt de ţară, omul a încercat dar n-a putut, iar noi ca FRJudo am dat o şansă încă unuia care nu a reușit să confirme”.

Antrenorul de judo Adrian Croitoru, despăgubiri uriașe în instanţă. Cum a reușit să dea o „lovitură” de 100.000 de euro

Din acest punct, atrage atenția Cozmin Gușă, a început nu doar „un circ mediatic de joasă speţă”, dar şi o cavalcadă în justiţie, care a cunoscut inclusiv ADUCEREA SPORTIVILOR CU DUBA LA PROCES, în atmosfera pe care o subînţelegeţi din descrierea avocatului Veronel Rădulescu referitor judecătoare. 

„Verdictul procesului, în prima instanţă, este ceva unic în istoria recentă, niciuna dintre importantele victime ale dictaturii comuniste sau ale altor opresiuni neprimind așa recompensa: în rezumat FRJudo ar trebui să-i plătească lui Croitoru 100 000 de euro despăgubiri morale, plus toate salariile şi diurnele pe care ar fi trebuit să le încaseze în acești ani, plus scuze publice, etc. , adică pe cineva care şi-a făcut treaba necorespunzător şi n-a avut nici rezultate, ar trebui nu doar să-l ÎMBOGAȚIM DIN BANII FEDERAȚIEI, dar sa-l mediatizăm cumva ca pe vreo victimă meritorie, de ce nu, să-l și propunem pentru vreo funcție de conducere prin sportul românesc!”, mai spune Cozmin Gușă. 

„Desigur că vom face recurs, iar treburile nu vor rămâne aşa. În plus, dacă vom considera că, prin decizia ei, judecătoarea a afectat imaginea şi activitatea FRJudo, îi vom face plângere la CSM, plus alte demersuri legale. De ce a procedat aşa judecătoarea, ei bine asta e o speţă pe care o cercetez, ajutat fiind şi de către alţi confraţi din presă ce cunosc bine „culoarele justiţiei”, şi n-am nicio îndoială că vom găsi la capătul „firelor” niscaiva „REZERVIŞTI”, poate chiar pe aceiaşi care sprijină financiar cu bani de la “cooperativa” lor din Bulgaria entitatea media care ne denigrează de ani buni, respectiv pe „CEI DOI FRAŢI PĂTAŢI”, Coldea&Predoiu”, atenționează Gușă.

„JUDO-ul românesc se va descurca indiferent de situaţie, aşa cum am făcut-o în ultimii ani, ceea ce e de blamat este atacul concertat asupra unei ramuri sportive (pe model gimnastică!), în paralel cu pasivitatea autorităţilor romaneşti care privesc bovin la cum se distruge pe rând nu doar sportul, ci chiar infrastructura de bază a României”, mai notează Cozmin Gușă, pe finalul postării. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.