Comune din Arad au intrat în scenariul roșu

Comune din Arad au intrat în scenariul roșu
Autoritățile mențin scenariul roșu pentru municipiul Arad
Comunele Hălmagiu, Tauț și Zimandu Nou, din județul Arad, au intrat în scenariul roșu. Decizia a fost luată de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, pe fondul creșterii numărului de infectări cu virusul SARS-CoV-2.
Autoritățile mențin scenariul roșu pentru municipiul Arad și pentru comuna Zăbrani, din același motiv, dar l-au ridicat în localitățile Brazii, Felnac, Frumușeni, Iratoșu, Șeitin, Șiria și Vârfurile, unde, după restricțiile impuse, incidența a coborât sub 3 cazuri la mia de locuitori.
În prezent, 31 de unități administrativ teritoriale de pe raza județului Arad sunt în scenariul roșu, cu măsurile restrictive specifice.
În scenariul galben au intrat comunele Gurahonț și Semlac, care se alătură, pentru cel puțin 14 zile, celor 22 de localități în care rata de infectare depășește 1,5 cazuri de COVID 19, la mia de locuitori, în ultimele 14 zile.
În prezent, în județul Arad, în scenariul verde, sub 1,5 cazuri la mie, sunt 23 de localități, inclusiv orașul Nădlac.
Sursa: Realitatea de Arad
Citește și:
- 21:38 - Ionuț Radu, reacție după accidentare: „Vom reveni mai puternici”. Nicio mențiune despre națională
- 20:51 - Scădere puternică pe piața petrolului: decizia lui Donald Trump calmează tensiunile din Orientul Mijlociu
- 20:04 - Serie alarmantă de accidente în București: un nou copil de 5 ani a căzut de la etaj, după cazul mortal din Sectorul 1
- 19:43 - Carburanții trag în sus prețurile la raft: pâinea, lactatele și mezelurile, în prag de scumpiri
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arad și pe Google News











