Polițiștii arădeni au efectuat controale pentru verificarea legislației privind transportul, depozitarea și comercializarea lemnului, în zona Ineu-Sebiș-Moneasa-Gurahonț.
Polițiștii Biroului Protecția Fondului Forestier și Piscicol, din cadrul Serviciului de Ordine Publică al Inspectoratului de Poliție Județean Arad, împreună cu polițiștii orașelor Ineu și Sebiș, ai secțiilor rurale 5 Ineu, 9 Sebiș și 10 Gurahonț, dar și cu reprezentanți ai Direcției Silvice Arad și ai Gărzii Forestiere Arad au desfășurat, în perioada 31 mai-15 iunie, mai multe controale pentru verificarea respectării legislației privind transportul, depozitarea și comercializarea materialului lemnos, în zona Ineu-Sebiș-Moneasa-Gurahonț.
În cadrul acțiunii au fost verificate 107 mijloace de transport al materialului lemnos, 10 puncte de încărcare/descărcare a materialului lemnos, 2 fonduri forestiere și 2 depozite de material lemnos. „Polițiștii au aplicat 22 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 60.000 de lei, dintre care 15 pentru nerespectarea prevederilor legale privind transportul materialului lemnos (Legea 171/2010), iar celelalte pentru alte abateri. Au fost confiscați, faptic și valoric, peste 42 metri cubi de material lemnos, în valoare de aproape 12.000 de lei”, transmit cei de la Inspectoratul de Poliție Județean Arad.
Sursa: Realitatea de Arad