Începând cu data de 16 septembrie 2021, purtarea măștii care acoperă nasul și gura este din nou obligatorie, în toate spațiile publice deschise de genul piețelor, târgurilor, bâlciurilor, talciocurilor, spațiilor comerciale, stațiilor pentru transportul în comun precum și în alte zone cu potențial de aglomerare. Cel puțin asta spune Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Arad cu nr. 141/15.09.2021, survenită în contextul creșterii rapide a numărului de cazuri noi la nivelul județului.
De asemenea, se instituie și obligativitatea purtării măștii de protecție de către persoanele care staționează în proximitatea unităților de învățământ, pe o rază de 100 de metri.
În acest context, echipaje de polițiști locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad, vor desfășura, în următoarea perioadă, acțiuni de prevenție, obiectivul fiind limitarea numărului îmbolnăvirilor în rândul populației.
Recomandăm, în continuare, cetățenilor și operatorilor economici să respecte măsurile de protecție sanitară și să adopte o conduită socială responsabilă.
Sursa: Realitatea de Arad