Cum este vremea astăzi în țară

Astăzi valorile termice se vor situa jurul valorilor specifice acestei perioade. Cerul va avea înnorări temporare accentuate şi vor fi perioade cu averse şi descărcãri electrice, pe arii relativ extinse.
Acestea se vor întâlni în regiunile sudice, estice, la munte, local în centru şi pe suprafeţe mai mici în restul teritoriului.
Pe alocuri, cu o probabilitate mai mare în sud, cantităţile de apă vor fi însemnate şi vor fi condiţii de grindină. În zona montană înaltă, trecător vor fi precipitaţii şi sub formă de lapoviţă sau ninsoare.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în est, sud-est şi pe crestele montane.
Temperaturile maxime se vor încadra între 12 şi 21 de grade, iar cele minime între 2 şi 10 grade. Dimineaţa şi noaptea pe alocuri se va forma ceaţã.
La munte, cerul va avea înnorãri temporar accentuate şi vor fi perioade cu averse şi descãrcãri electrice.
Izolat, cantitãţile de apã vor fi însemnate şi vor fi condiţii de grindinã. În zona înaltã, trecãtor vor fi precipitaţii şi sub formã de lapoviţã sau ninsoare.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri pe creste. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.