Dosarul retrocedărilor de păduri. Judecător mituit, premiat cu 1 milion de euro după achitare. Fapta s-a prescris

După ce a fost acuzat de luare de mită, un judecător a scăpat de urmările penale pentru că fapta lui s-a prescris. Revoltător este că, acum, magistratul va primi drepturi salariale de aproape 1 milion de euro. 

Instanţa Supremă l-a găsit vinovat de luare de mită pe judecătorul Lorand Andras Ordog, de la Tribunalul Covasna, dar a dispus încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei – potrivit motivării instanţei. Judecătorul Ordog a cerut mită 50.000 de euro ca să restituie o pădure cât o treime din județul Bacău, arată instanţa. 

Iniţial, magistratul a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare. Odată procesul încheiat fără condamnare definitivă, judecătorul se întoarce să lucreze la Tribunalul Covasna și va primi și drepturile salariale pentru perioada cât a fost suspendat, a decis Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Aceste restanţe salariale, plus dobânzi, se ridică la aproape 1 milion de euro. 

„Constată încetarea suspendării din funcția de judecător a domnului ORDOG LORAND-ANDRAS, începând cu data rămânerii definitive a deciziei penale nr. 338/A/13.11.2023, respectiv 13.11.2023 și dispune repunerea în situația anterioară a acestuia, prin recunoașterea vechimii în muncă și în magistratură în perioada 22.12.2014 – prezent, urmând să sesizeze ministrul justiției în vederea alocării unui post din fondul de rezervă pentru a fi ocupat de domnul judecător ORDOG LORAND-ANDRAS la Tribunalul Covasna (…), începând cu data constatării încetării suspendării din funcție. (unanimitate)”, se arată în decizia CSM.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.