Elena Udrea a fost prinsă în Bulgaria!

 

Elena Udrea a părăsit țara prin vama Giurgiu, potrivit unor surse, locul prin care a plecat și prima dată, cu destinația Costa Rica. Ea ar fi părăsit România în această dimineață, în jurul orei 11.00, înainte de a afla oficial soluția Instanței Supreme, de a respinge constestația în anulare și de a menține sentința de 6 ani închisoare. Poliția s-a deplasat acasă la fostul ministru al Turismului, însă aceasta nu a fost găsită la casa din Corbeanca. Elena Udrea are domiciliul legal într-o locuință din București. Poliția a dat-o în urmărire generală.

 

„În urma cooperării dintre structurile specializate din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și autoritățile din Bulgaria, femeia, pe numele căreia este emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, a fost depistată pe teritoriul Bulgariei. În continuare, se desfășoară activități specifice, în vederea predării femeii către autoritățile din România”, informează MAI.

Împotriva numitei Udrea Elena Gabriela a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 44 din 05.06.2018 de către Tribunalul București – Secția I Penală, fiind condamnată la 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și abuz în serviciu.

Imagine

Reacția Poliției de Frontieră – Confirmă plecarea din țară

Ca urmare a interesului manifestat de reprezentanţii mass-media faţă de ieşirea din ţară a unei persoane de sex feminin, cetăţean român, Inspectoratul General al Politiei de Frontiera informează următoarele:

Persoana în cauză a părăsit teritoriul ţării în cursul dimineţii de 07.04.2022, pe cale terestră, în mod legal, deoarece nu avea restricţionat dreptul la liberă circulaţie de către instituţiile competente.
Precizăm faptul că, Poliţia de Frontieră Română pune în aplicare, potrivit atribuţiilor stabilite de legislaţia naţională privind organizarea şi funcţionarea instituţiei, măsurile de restricţionare a dreptului la liberă circulaţie a persoanelor în condiţiile art. 40-41 din Legea 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, cu modificările şi completările ulterioare.
Astfel, din punct de vedere al atribuţiilor instituţionale, dacă  o persoană, cetăţean român,  se prezintă la ieşirea din ţara şi îndeplineşte condiţiile  prevăzute de legislaţia în domeniu, acesteia i se permite continuarea călătoriei.

Imagine

Mașina Elenei Udrea, la trecerea prin vamă

Poliția Capitalei, după căutarea Eleniei Udrea

Astăzi, în jurul orei 15.30, Poliția Capitalei a primit, de la instanță, documentele privind executarea pedepsei cu închisoarea, pentru 3 persoane, respectiv o femeie și doi bărbați.

Astfel, având în vedere decizia instanței, conform procedurilor legale, polițiștii Serviciului Investigații Criminale din Poliția Capitalei și polițiști din cadrul I.P.J. Ilfov s-au deplasat la domiciliile celor 3 persoane vizate, precum și în locurile pretabile a se afla acestea.

Față de cei doi bărbați a fost pusă în aplicare măsura, urmând a fi încarcerați.

Femeia nu a fost găsită la domiciliu sau la adresele cunoscute, fapt pentru care a fost declanșată procedura pentru punerea în urmărire.

Facem precizarea foarte clară că persoana care nu a fost depistată nu avea dispuse măsuri preventive sau interdicții.

Imediat după primirea documentelor la nivelul Poliției Capitalei, în jurul orei 15.30, s-au efectuat verificări, în urma cărora a reieșit că aceasta a părăsit teritoriul României, în cursul acestei dimineți, anterior momentului pronunțării de către instanță a sentinței definitive. Reiterăm faptul că, până astăzi, la momentul pronunțării instanței, nu erau dispuse măsuri preventive sau interdicții.

Elena Udrea a fost condamnată de Înalta Curte de Casație și Justiție la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, potrivit sentinței pronunțate de complet în sala de judecată. Decizia e definitivă. Instanța a respins constestația în anulare și a menținut sentința de 6 ani închisoare.

Elena Udrea trebuie să plătească aproape 3 milioane de euro, respectiv 8.116.800 lei cu titlu de despăgubiri civile, către Autoritatea Naţională pentru Turism şi să achite 600.000 euro către martorul Corin Boian şi 300.000 euro către martorul Adrian Gărdean. În plus, instanţa a dispus confiscarea în folosul statului de la Udrea a sumelor de 695.367 lei şi 296.076 lei.

 

 

Imagine

Sursa: Realitatea din Justitie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.