Filarmonica de Stat Arad concertează, joi, la Budapesta

Filarmonica de Stat Arad concertează, joi, 6 septembrie, la Budapesta, capitala Ungariei.

Concertul, care are loc la invitatia MOM, Centrul cultural al sectorului XII din Budapesta, cuprinde lucrări celebre din repertoriul românesc și universal. Evenimentul face parte din seria de manifestări care au loc în cadrul relației de înfrățire între municipiul Arad și Sectorul XII Budapesta, marcând prezența anuală a instituției din Arad pe una dintre cele mai moderne și performante scene de concert ale Europei.

În program se regăsesc lucrări de Alfred Alessandrescu, Constantin Dimitrescu, Nebojsa Zivkovic, Antonio Vivaldi, Tomaso Albinoni, Wolfgang Amadeus Mozart, Vittorio Monti, partituri care pun în valoare performanțele solistice ale interpreților: Sara Gheorghe (marimbă), Henriette Nagy (orgă), Florin Gherghel, Monia Chiriac, Avramuț Titus, Bock Ladislau (vioară).

Orchestra de cameră a Filarmonicii Arad este dirijată decătre Dorin Frandeş.

Sursa foto: Filarmonica de Stat Arad Facebook