Peste 20.000 de porci vor fi sacrificaţi, după ce focarul de pestă porcină africană la ferma din Macea a fost confirmat oficial. Este vorba de cel mai mare complex de suine al Combinatului AgroIndustrial Curtici.
“Am primit confirmarea Institutului de Diagnostic și pentru Sănătatea Animală la suspiciunea pe care am avut-o conform rezultatului din laboratorul DSVSA. Aceasta înseamnă că din acest moment există un focar de pestă acolo, vom începe activitățile specifice în sensul de evaluare a animalelor, ucidere a animalelor, efectuarea anchetelor epidemiologice, toate aspectele veterinare cu controlul mișcării”, spune directorul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Arad, dr. Marcel Roșu.
Autoritățile județene au stabilit o serie de măsuri pentru toată comuna Macea, acolo unde se află complexul.
De asemenea, cele 37 de magazine pe care compania le are în vestul țării au fost închise pentru aproximativ o săptămână.
Dimitrie Muscă a estimat paguba la aproximativ 12 milioane de lei, la care se adaugă 500.000 de euro, cheltuieli de neutralizare a porcilor.
Sursa: Realitatea de Arad