Gabriel Oprea, mesaj de 1 Decembrie: „România nu poate fi puternică fără un sistem de securitate puternic”

Gabriel Oprea – președintele Uniunii Militarilor şi Polițiştilor ,,Mihai Viteazul” a transmis, marți, un mesaj ocazionat Zilei Naționale a României.

„Dragi români,

1 Decembrie este ziua cu cea mai mare încărcătură simbolică pentru noi toti, este o zi solemnă și emoționantă, pentru ca sărbătorim România. Ziua Națională, Drapelul României, Imnul Național și Stema țării sunt simboluri care se afla în sufletul fiecărui român adevărat si stau la temelia României. Avem datoria sfanta de a le transmite mai departe generațiilor viitoare. De aceea, nu-i putem uita niciodată pe cei cărora le datorăm, la rândul nostru, această moștenire.

Marea Unire este cel mai important reper istoric al României. Un moment care a marcat destinul națiunii noastre.

Este important să le închinăm, astazi, gândurile noastre celor care și-au dat viața pentru țară și să ne rugăm pentru ei. La fel de important este să ne gândim și la cei care slujesc sub drapel pentru siguranța întregii societăți. Ei sunt cea mai bună garanție că Marea Unire va fi apărată cu orice preț.

România nu poate fi puternică fără un sistem de securitate puternic. Stim si vedem si in aceste vremuri grele, cât de importantă este Armata, ca instituție de bază a statului român.

Militarii, politistii, toti lucratorii din sistemul de securitate nationala trebuie sprijiniti.

De-a lungul anilor, ca ministru al apararii, ca ministru al afacerilor interne, ca vicepremier pentru securitate nationala si ca prim-ministru interimar, am initiat si am susținut legea statutului soldaților și gradaților profesionisti, am susținut o nouă lege pentru salarizarea cadrelor militare și am luptat pentru înzestrarea cu echipamente și tehnică de ultimă generație. Am inițiat și am promovat legea 223/2015 privind pensiile militare de stat. Am ridicat, împreună cu primarul Piedone, din fonduri proprii, Monumentul Eroilor Militari căzuți în teatrele de operații și pe teritoriul național. Am donat Monumentul, aflat în fața Palatului Copiilor din Parcul Tineretului, Ministerului Apărării Naționale.

Am instituit Ziua Veteranilor, prin Legea 150/2014 si Ziua Rezervistului Militar, prin HG 464/2010.

Am sprijinit din toata inima, moral si financiar, din surse proprii, sotiile militarilor si politistilor care si-au pierdut viata in teatrele de operatii si pe teritoriul national, luptand pentru pacea lumii, pentru linistea noastra. Le-am asigurat acestor sotii si mame greu incercate, un loc de munca intr-un sistem sigur, stabil.

Am facilitat accesul copiilor eroilor in institutiile de invatamant ale celor doua ministere – Aparare si Interne, pentru ca acesti copii, ramasi fara tata, sa aiba un viitor linistit asigurat.

Am făcut tot ceea ce a ținut de mine ca instituțiile care formează sistemul de securitate al României să fie puternice. Am făcut tot ce a ținut de mine ca militarii, polițiștii, jandarmii, pompierii, polițiștii de frontieră și toți angajații din domeniul apărare, ordine publică și siguranță națională să primească drepturile care li se cuvin, iar haina militară să-și recapete prestigitul pe care îl merită.

Le urez lor și tuturor românilor sănătate și împlinirea tuturor aspirațiilor!

La mulți ani români, oriunde v-ați afla! Dumnezeu să ocrotească România! Dumnezeu să-i ocrotească pe români!”, a transmis Gabriel Oprea.

Sursa: Realitatea Din UNPR

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.