Gala elitelor arădene

Evenimentul este la a doua ediție iar organizatorii și-au propus ca, alături de Primăria Municipiului Arad, Consiliul Județean Arad, Filarmonica Arad, Centrul Cultural Județean Arad, mediul academic și cel de afaceri, să pună în valoare personalitățile locale, arădenii care obțin rezultate deosebite în domeniile în care activeză și să susțină cele mai importante medii de dezvoltare ale societății noastre.
 
Gala Elitelor Arădene este organizată la iniţiativa a şapte asociaţii – Fraternitas 37, Concordia 271, Preparandia 345, Milan Tabacovici, Aurel Ardelean Academica, SF 6020, Casa cu Lacăt –, sub egida Marii Loje Naţionale din România, în parteneriat cu Universitatea „Aurel Vlaicu”, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”, Primăria Municipiului Arad şi Consiliul Județean Arad. Evenimentul se bucură de susținerea financiară a celor mai importante companii care își desfășoară activitatea în județul Arad.
 
Premiul Caius Iacob – pentru matematică, științe inginerești;
Premiul Dimitrie Cameniță – pentru științe sociale, economie și antreprenoriat;
Premiul Sever Frențiu – pentru științe umaniste și arte;
Premiul Aurel Ardelean – pentru științe biologice și biomedicale;
Premiul Ștefan Augustin Doinaș – pentru performanțe deosebite în educație;
Premiul Francisc Von Neuman – pentru promovarea imaginii Aradului;
Premiul Special GEA – pentru elitele viitorului.
 
Gala a avut loc în 18 martie.
 

Deschiderea evenimentului a fost făcută de corul bărbătesc „Academica” al Universității Aurel Vlaicu din Arad, care a intonat atât imnul țării, cât și „Gaudeamus igitur”. Festivitatea de premiere a fost împărțită în două reprize, despărțite de câte un moment muzical, oferit de Cezar Oatu împreună cu Orchestra Filarmonicii Arad și de Oana Lianu.

Sursa: Realitatea de Arad

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.