Grevă japoneză la Registrul Comerțului. Angajații cer salarii cu 15% mai mari

Angajații de la Registrul Comerțului intră, joi, în grevă japoneză, la nivel naţional. Aceștia cer Guvernului salarii cu 15% mai mari, precizând că ONRC este „instituţia publică cu cel mai mic nivel de salarizare din justiţie”. Sindicaliștii Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) revendică, totodată, acordarea sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică, drept care se acordă tuturor celorlalte categorii de salariaţi din familia ocupaţională „Justiţie”.

„Sindicatul declanşează proteste contra inechităţilor salariale şi a discriminării salariaţilor din ONRC faţă de celelalte categorii de angajaţi din familia ocupaţională justiţie, tratament disproporţionat în raport cu importanţa activităţilor derulate şi cu nivelul de complexitate a muncii prestate de salariaţii din ONRC în actualul context economic şi financiar marcat de obligaţiile legate de implementarea PNRR”, se arată într-un comunicat al organizaţiei sindicale.

Potrivit sursei citate, în scopul susţinerii revendicărilor salariaţilor din ONRC, SAONRC declanşează acţiuni sindicale conform unui calendar.

Astfel, în perioada 18-22 aprilie angajaţii intră în grevă de tip japonez la nivel naţional. „Membrii de sindicat din ONRC vor purta banderole negre în semn de protest şi îşi vor îndeplini atribuţiile de serviciu cu exces de zel”, se precizează în comunicat.

Totodată, în intervalul 23-25 aprilie, începând cu ora 13:30 vor avea loc mitinguri la nivel naţional în toate judeţele, în faţa instituţiilor. În data de 26 aprilie, începând cu ora 11:00, va avea loc un miting la sediul Ministerului Justiţiei, iar începând din luna august va fi declanşat conflictul colectiv de muncă. 

Sursa: Realitatea Financiara

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.