Iohannis: România este pregătită pe termen mediu şi lung pentru refugiaţii ucraineni

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, sâmbătă, că România este pregătită pentru refugiaţii ucraineni pe termeni mediu şi lung, să-i preia de de la graniţă, dar nu poate interveni pe teritoriul Ucrainei pentru a oferi ajutor.

„Noi pornim de la scenariul în care acest conflict nu se va extinde, NATO nu va fi implicată în acest conflict militar şi nici România nu va fi implicată în acest conflict. Rolul nostru pe care îl vedem este cel pe care l-am descris, să ajutăm pe cei care se refugiază, vom ajuta şi pe cei care rămân în Ucraina. Iar cu Moldova suntem într-o relaţie foarte strânsă şi suntem hotărâţi ca, în situaţia în care umanitar este nevoie de ajutor, să intervenim şi acolo. Nu avem acum date care să arate un scenariu că Moldova ar fi ameninţată. (…) Vă daţi seama că, administrativ, noi nu putem să intervenim în Ucraina, noi preluăm oamenii care vin la noi şi ne ocupăm de ei. Dar să ştiţi că există comunicare şi au fost situaţii în care persoane care au avut nevoie de o intervenţie urgentă au fost ajutate să treacă mai repede. Însă formalităţile de ieşire din Ucraina sunt formalităţi de care se ocupă autorităţile din Ucraina”, a spus Iohannis, sâmbătă, la tabăra mobilă pentru refugiaţi de la Siret.

Şeful statului a precizat că autorităţile vor pregăti şcoli şi grădiniţe pentru refugiaţi.

„Avem planuri pe termen scurt, precum acest centru (cel logistic pentru ajutor umanitar-n.r.), dar avem şi planuri pe termen mediu şi lung. Ne pregătim, de exemplu, cu şcoli şi grădiniţe pentru copii şi avem deja în grădiniţe copii aduşi din Ucraina de părinţii lor, care sunt îngrijiţi foarte bine. Pentru acest lucru vreau să mulţumesc comunităţii de aici, primarului din Siret pentru organizare, precum şi Consiliului Judeţean, care a fost, la rândul său, foarte implicat. Pregătim şcoli pentru copii, pregătim cazare pentru refugiaţi, pe care îi vom ajuta chiar şi să-şi găsească locuri de muncă în România în cazul în care trebuie să rămână aici pentru mai mult timp. Suntem, aşadar, pregătiţi şi vom fi în continuare pregătiţi pe toate nivelurile şi pentru cât timp este necesar”, a adăugat Iohannis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.