Percheziții în România într-un dosar de furturi de aparatură stomatologică în Franța

Polițiștii și procurorii DIICOT au făcut 22 de percheziții în România în cadrul unui dosar penal în care sunt cercetați membrii unui grup organizat de criminalitate itinerantă, specializat în comiterea de furturi de aparatură stomatologică, pe teritoriul Franței. Prejudiciul: 4,5 milioane euro.

Potrivit unui comunicat al IGPR, polițiștii și procurorii DIICOT au făcut marți 22 de percheziții domiciliare, la persoane fizice și juridice, în județele Tulcea (10), Maramureș (5), Iași(4), Suceava (2) și Brașov (1), în cadrul unui dosar penal în care sunt cercetați membrii unui grup organizat de criminalitate itinerantă, specializat în comiterea de furturi de aparatură stomatologică, pe teritoriul Franței.

Persoanele vizate ar fi membrii unui grup organizat, cercetate de autoritățile franceze într-un dosar care vizează fapte de furt în grup infracţional organizat, tăinuire de bunuri provenind din furt în grup infracţional organizat, participare la o asociație de răufăcători în vederea săvârșirii unei infracțiuni.

Totodată, în acest dosar, autoritățile franceze au solicitat sprijin în cadrul cooperării judiciare internaționale în materie penală prin Jurisdicţia Inter-Regională Specializată (JIRS) din Nancy – Franţa, care a formulat mai multe ordine europene de anchetă ce au fost primite la DIICOT – Structura Centrală, din România.

Din aceste activități de cooperare a rezultat că membrii grupului organizat ar fi comis, în perioada aprilie 2022 – noiembrie 2023, 19 furturi, pe întreg teritoriul Franței, acestea vizând peste 3.000 de bunuri din societăți care ar fi fabricat sau comercializat aparatură stomatologică.

Prejudiciul total cauzat este de aproximativ 4.500.000 de euro.

Astfel, în urma perchezițiilor din România au fost depistate 8 persoane cercetate, în cauză. Acestea au fost reținute, urmând a fi predate judecătorilor din cadrul curților de apel competente, pentru a dispune cu privire la predarea lor.

De asemenea, alte 4 persoane au fost duse la sediul poliției, pentru audieri, în calitate de martor.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate aparate și instrumente medicale stomatologice, despre care există bănuiala rezonabilă ca ar fi fost furate din Franța (aparatură stomatologică și accesorii pentru aceasta – scanere intraorale, implantoare, sisteme de magnificație, seringi electronice), 16.500 de euro, telefoane mobile ale membrilor grupării și înscrisuri.

De asemenea, au fost ridicate, întrucât erau deținute ilegal, o replică armă, un pistol neletal, o armă lungă letală, ce erau suspuse regimului autorizării, 106 cartușe cu glonț de 9 mm (6 în județul Suceava și 100 în județul Tulcea), precum și alte mijloace de probă.

Pe lângă acestea, având în vedere depistarea în județul Tulcea a mai multor bunuri (în special scule/unelte electrice) de proveniență nejustificată, care însă nu au legătură cu dosarul instrumentat de autoritățile judiciare franceze, polițiștii de investigații criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, au constituit un alt dosar penal, urmând a se efectua cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup organizat și tăinuire.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.