Peste 50 de percheziții în Arad și Timiș, într-un dosar de trafic de droguri de mare risc

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate  Arad, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Arad, efectuează, luni dimineață, 56 de percheziții domiciliare, în județele Arad și Timiș, într-o cauză privind săvârșirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc și efectuarea de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără drept, toate în formă continuată.

De asemenea, sunt puse în executare 89 de mandate de aducere.

„S-a reținut că, în perioada ianuarie 2023 – ianuarie 2024, 45 de persoane ar fi deţinut şi comercializat droguri de risc şi mare risc (cocaină, ecstasy, 3-CMC și canabis) și substanţe cu efect psihoactiv consumatorilor din județele Arad şi Timiş”, au transmis, luni dimineață, reprezentanții Poliției Române.

Acțiunea este realizată cu sprijinul polițiștilor din cadrul brigăzilor de combatere a criminalității organizate Timişoara, Cluj, Alba Iulia și Oradea, Inspectoratului de Poliție Judeţean Arad și jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad și Grupării Mobile de Jandarmi „Glad Voievod” Timişoara.

Suportul de specialitate este asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliția Română și de Biroul Tehnic şi de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T.

 
 
 

Sursa: Realitatea din Justitie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.